Programul „Adoptă un salon”, iniţiat de directorul medical al Spitalului Judeţean Timişoara, Florin Bîrsăşteanu, la începutul acestui an are succes. Zeci de primari din judeţul Timiş au investit cel puţin 5.000 de euro în dotarea şi amenajarea saloanelor din cadrul unităţii sanitare, care nu au mai fost renovate de ani întregi. Localnicii din comunele în care primarii s-au implicat în acest program vor avea prioritate la internare în saloanele adoptate.
Printre cei care au dat o mână de ajutor modernizării saloanelor din spitalele timişorene se numără şi Titu Bojin. Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş se laudă că a renovat nu unul, ci două spaţii în clinicile în care ajung pacienţii cu probleme de sănătate grave. Este vorba despre un salon de la etajul 9 al Spitalului Judeţean Timişoara, unde se află Clinica de Neurochirurgie, şi încă unul la Institutul de Boli Cardiovasculare de la Pădurea Verde. „Eu şi familia mea avem salonul nostru pe care scrie fam. Bojin, dar sperăm să nu ajungem prea des în spital”, a spus zâmbind Titu Bojin. Cu cei 5.000 de euro investiţi, un salon este renovat şi dotat cu mobilier, frigider, televizor şi alte obiecte de care pacienţii internaţi au nevoie.
Programul „Adoptă un salon”, iniţiat de directorul medical al Spitalului Judeţean Timişoara, Florin Bîrsăşteanu, la începutul acestui an are succes. Zeci de primari din judeţul Timiş au investit cel puţin 5.000 de euro în dotarea şi amenajarea saloanelor din cadrul unităţii sanitare, care nu au mai fost renovate de ani întregi. Localnicii din comunele în care primarii s-au implicat în acest program vor avea prioritate la internare în saloanele adoptate.
Printre cei care au dat o mână de ajutor modernizării saloanelor din spitalele timişorene se numără şi Titu Bojin. Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş se laudă că a renovat nu unul, ci două spaţi