Președintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a declarat sâmbătă că, în cazul în care PSD și PNL decid să aibă fiecare candidat la alegerile de anul viitor, și PC va avea propriul prezidențiabil.
"Cred că e datoria noastră, cinstea noastră, onoarea noastră, să ne pregătim și noi pentru alegerile de anul viitor, așa cum se pregătesc și celelalte partide din USL, atât pentru alegerile parlamentare, cât și pentru prezidențiale și acum probabil o să șochez o să discutăm în Biroul Executiv, în Biroul Politic, dar eu, personal, nu văd alegerile prezidențiale cu doi candidați din partea USL. Nu e voie. Trebuie să avem un USL unit, cu un singur candidat, iar dacă, în înțelepciunea lor, liderii celor două partide mari vor decide să aibă fiecare partid câte un candidat eu vă garantez că vor fi trei candidați, va avea și PC un candidat", a spus Voiculescu, citat de Agerpres.
El i-a asigurat pe membrii PC că acest candidat va fi unul "redutabil", căruia nu i se poate reproșa nimic. "Nici că a fost securist, nici că a fost condamnat, nici că a vrut să distrugă România, nici că a furat, un candidat ireproșabil" cu șanse mari să intre în turul al doilea de scrutin, a explicat Voiculescu.
"Nu o spun să sperii pe nimeni, noi ne dorim să se respecte protocolul USL, dar, dacă nu se respectă, au fost deja situații când nu s-a respectat, noi vom fi obligați să candidăm cu reprezentantul nostru", a precizat președintele fondator al PC.