Altercaţie în faţa subunităţii de jandarmi Sighetu Marmaţiei în după amiaza zilei de vineri, 15 noiembrie. Un echipaj de jandarmerie de pe raza municipiului Sighetu Marmaţiei a intervenit pentru a aplana un scandal izbucnit într-un mijloc de transport în comun ce staţiona în staţia situată în apropierea reşedinţei Detaşamentului de jandarmi din municipiu.
"După primirea apelului, echipajul de jandarmi s-a deplasat la locul incidentului, identificând doi bărbaţi ce se agresau reciproc. Unul dintre aceştia i-a provocat tăieturi cu cuţitul înn zona feţei, coborând din autobuz şi încercând să scape de oamenii legii. Urmărit fiind aproape 300 de metri, după efectuarea somaţiilor legale, s-a procedatla imobilizarea, deposedarea de cuţit şi încătuşarea acestuia. Persoana în cauză a continuat să ameninţe cu acte de violenţă pe cei prezenţi, precum şi pe bărbatul cu care avuse altercaţia.
Întrucât prezenta plăgi la nivelul feţei, la faţa locului a fost solicitat şi un echipaj SMURD pentru acordarea de îngrijiri medicale. Atât agresorul, cât şi victima care prezenta tăieturi la nivelul abdomenului, au fost transportaţi la Spitalul Sighetu Marmaţiei pentru investigaţii medicale.", a arătat Codruţa Ardelean, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Maramureş.
În vederea efectuării cercetării la faţa locului, zona în care a avut loc agresiunea afost asigurată, până la sosirea unei echipe de specialişti din cadrul Poliţiei Sighetu Marmaţiei. Cele două persoane implicate în agresiune, ambii sigheteni de 40, respectiv 47 de ani, sunt susceptibile de port ilegal de cuţit, ultraj contra bunelor moravuri şi loviri şi alte violenţe, cercetările în cauză fiind în curs de desfăşurare.