Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dumitru Dragomir e convins de calificare: E uşor să îi batem pe greci cu 2-0

Publicat in Gandul, sâmbătă 16 noiembrie 2013 ·

Fostul preşedinte al LPF, Dumitru Dragomir, a declarat că prima reprezentativă a jucat prost în meciul tur cu Grecia, pierdut cu scorul de 1-3, dar în retur va întoarce situaţia şi va obţine calificarea la Cupa Mondială, informează dolce-sport.ro.

"S-au făcut nişte greşeli personale, echipa a jucat prost. Dar veţi vedea că ne vom califica. Dacă se fac schimbările pe care le aud la televizor, vom bulversa echipa. Nu. Să lase echipa şi să înlocuiască doar suspendaţii. Poate e bine că cei doi nu mai sunt acum. Dacă ar fi fost după mine, îi aduceam pe Mutu şi pe Sânmărtean. Piţurcă e omul dracu', va câştiga cu 2-0. E uşor să îi batem pe greci cu 2-0. E greu să nu ne calificăm, reţineţi ce vă spun. Nu aş face niciun antrenament până marţi, poate doar unul tactic. Să nu fie nicio presiune pe echipă. Televizoarele închise, fără telefoane, să mearga la film, să se destindă. Problema este că marţi, la prima eroare, ai noştri vor fi huiduiţi şi atunci va fi o nenorocire. Dacă nu se fac schimbări multe în echipă, îi măcelărim pe greci", a afirmat Dragomir la Dolce Sport.

Reprezentativa de fotbal a României a fost învinsă, vineri seară, cu scorul de 3-1 (2-1), de selecţionata similară a Greciei, în meciul tur disputat pe stadionul Giorgios Karaiskakis din Pireu, contând pentru barajul de calificare la Cupa Mondială din Brazilia, din 2014. Pentru România a marcat Stancu '19, iar pentru Grecia au înscris Mitroglou '14, '66 şi Salpingidis '20. Meciul retur va avea loc, marţi, de la ora 21.00, pe Arena Naţională din Bucureşti.

Fostul preşedinte al LPF, Dumitru Dragomir, a declarat că prima reprezentativă a jucat prost în meciul tur cu Grecia, pierdut cu scorul de 1-3, dar în retur va întoarce situaţia şi va obţine calificarea la Cupa Mondială, informează dolce-sport.ro.

"S-au făcut nişte greşeli personale, echipa a jucat prost. Dar veţi vedea că ne vom

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, după ce a fost votat președinte interimar PSD: „Majoritatea vrea să fim în opoziție, dar am mandat de negociere”

Libertatea acum 2 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, 20 mai, după ședința social-democraților de la Vila Lac, că cei mai mulți lideri vor în opoziție, dar că a primit mandat să poarte discuții cu PNL, USR și UDMR și nu exclude nicio var

George Simion a anunțat că va contesta la CCR rezultatul alegerilor: „A fost vorba de cumpărare de voturi”

Libertatea acum 30 minute
George Simion, liderul AUR, a anunțat marți, 20 mai, că va contesta la CCR rezultatul alegerilor prezidențiale, scrutin câștigat de Nicușor Dan.

Nicușor Dan, despre deciziile conducerii PSD: „Este o veste bună”/ Care va fi rolul Primei Doamne în mandatul său

HotNews acum o ora
Președintele ales Nicușor Dan a afirmat, la ProTV, că disponibilitatea PSD de a participa la negocierile privind noul guvern, exprimată de către noul președinte Sorin Grindeanu, este „o veste bună”. Dan a anunțat că, în zilele următoare, va avea mai

Nicușor Dan se întâlnește cu reprezentanţii Ambasadei SUA la Bucureşti. „Sper să armonizăm relaţiile”

Adevarul acum 45 minute
Nicuşor Dan se întâlneşte miercuri, 21 mai, cu reprezentanţii Ambasadei SUA la Bucureşti. Acesta a susținut că e în interesul ambelor țări ca parteneriatul strategic să fie consolidat.

Nicușor Dan încearcă să liniștească populația: Nu s-a pus niciodată în discuţie să nu fie bani de pensii şi salarii

Mediafax acum o ora
„Azi am discutat vreo patru ore în detaliu bugetul național consolidat, structura deficitului. Mâine seară (miercuri seară – n.r.) mă voi întâlni cu niște reprezentanți ai mediului de afaceri și ulterior o să avem o discuție ca să vedem cum facem cu

Parlamentul European cere prelungirea implementării PNRR. O veste bună pentru România

HotNews acum 2 ore
Parlamentului European au adoptat marţi, cu 63 de voturi pentru, 12 împotrivă şi şase abţineri, raportul privind implementarea Mecanismului de Redresare şi Rezililenţă, din care este finanţat şi PNRR-ul României, şi care cere prelungirea planului cu

Nicușor Dan: Deficitul bugetar este principala urgență

Press Alert acum 29 minute
Sursa foto: Facebook / Nicușor Dan Nicușor Dan anunță că principala prioritate este gestionarea deficitului bugetar, iar consultările oficiale cu partidele politice vor începe din acest sfârșit de săptămână. Nicușor Dan a subliniat, în cadrul unei e

Biroul Electoral Central a validat rezultatele turului doi al alegerilor prezidențiale 2025

G4Media acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a validat, marți, rezultatele turului doi al alegerilor prezidențiale. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și simplu. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Proiect de lege:Părinţii care nu îşi duc copiii agresori la consiliere psihologică riscă închisoarea

BusinessMagazin acum o ora
Părinţii care nu îşi duc copiii agresori la consiliere psihologică riscă sancţiunea cu închisoarea de la 1 la 3 ani, potrivit unui proiect de lege depus în Parlament. Până acum, singura sancţiune ce putea fi aplicată în astfel de situaţii era doar a

Cum învățăm rapid să consumăm energie mai eficient?

G4Media acum 2 ore
Știm cât de important este pentru fiecare dintre noi să înțeleagă cum poate eficientiza consumul de energie acasă. De aceea, PPC Energie vine în ajutorul clienților săi cu PPC myEnergy Coach – o platformă digitală care oferă recomandări personalizat

Vremea

București
acum

19°
mar.

9°/21°
mie.

12°/23°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
Iasi
acum

15°
mar.

8°/20°
mie.

8°/22°
joi

12°/25°
vin.

12°/25°
Constanta
acum

14°
mar.

8°/20°
mie.

13°/18°
joi

14°/18°
vin.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

4°/15°
mie.

7°/19°
joi

10°/21°
vin.

12°/20°
Timisoara
acum

17°
mar.

8°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/23°
vin.

15°/21°