Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi pietoni, răniţi grav în accidente rutiere

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 16 noiembrie 2013 ·

Un bărbat în vârstă de 45 de ani şi unul de 80 de ani au fost răniţi grav după ce au fost loviţi de maşini în timp ce traversau strada. Ambele accidente rutiere s-au petrecut joi din cauza unor traversări neregulamentare, arată poliţia.

Într-un prim caz, joi, în jurul orei 11.30, pe DJ 174, în comuna Şaru Dornei, Florin B., în vârstă de 21 de ani, din comuna Pojorâta, aflat la volanul unei autoutilitare, l-a surprins şi accidentat grav pe Teodor M., în vârstă de 80 de ani, localnic, care, rezultă din ancheta poliţiei, s-a angajat în traversarea străzii în afara trecerii de pietoni, fără să se asigure.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Al doilea accident s-a petrecut joi seară, în jurul orei 18.30, pe DN 2, pe raza satului Dănila.

Conform anchetei poliţiei, Valerică T., în vârstă de 48 de ani, din comuna Adâncata, aflat la volanul unui autoturism, l-a accidentat grav, într-o curbă la stânga, unde nu a avut vizibilitate, pe Constantin C., în vârstă de 45 de ani, localnic, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nemarcat şi fără să se asigure.

Şi în acest caz şoferul nu era băut.

Conform unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, „pietonul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, prezenta halenă alcoolică şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei”.

Un bărbat în vârstă de 45 de ani şi unul de 80 de ani au fost răniţi grav după ce au fost loviţi de maşini în timp ce traversau strada. Ambele accidente rutiere s-au petrecut joi din cauza unor traversări neregulamentare, arată poliţia.

Într-un prim caz, joi, în jurul orei 11.30, pe DJ 174, în comuna Şaru Dornei, Florin B., în vârstă de 21 de ani, din comuna Pojorâta, aflat la volanul unei autoutilitare, l-a surprins şi accidentat grav pe Teodor M., în vârstă de 80

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 2 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Mihai Leu, un ultim mesaj: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit

News.ro acum 18 minute
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte soţiei Anna şi fiului Marco, celor din lumea boxu

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum o ora
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum 2 ore
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum o ora
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

Inundații istorice în TEXAS: 24 de morți și zeci de copii dispăruți!

Gandul acum 45 minute
Cel puțin 24 de persoane au murit și multe altele sunt date dispărute, după ce regiunea Texas a fost măturată de ploi devastatoare. În câteva ore a plouat cât pentru luni întregi, notează AFP. Printre copiii dispăruți, și 20 de fete care participau

FCSB vs CFR deschide noul sezon – Cine transmite la tv Supercupa României la fotbal

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare FCSB (campioana en-titre) și CFR Cluj (câștigătoarea Cupei României) vor deschide noul sezon competițional, cele două duelându-se pentru trofeul Supercupei României la fotbal. Urmărește cele mai noi

Platforma Shein, amendată cu 40 de milioane de euro în Franța pentru reduceri înșelătoare

Adevarul acum 27 minute
Platforma Shein a fost sancționată cu 40 de milioane de euro de Autoritatea Antitrust din Franța, fiind acuzată de practici comerciale înșelătoare legate de modul în care afișa reducerile de preț pe site-ul său.

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/30°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°