A pornit să înconjoare lumea cu doar 70 de euro în buzunar, cu autostopul, iar acum trece pe-acasă într-o scurtă vizită după ce a bătut 48.000 de kilometri şi un sfert de glob.
Timotei Rad e tânărul clujean despre care ziuadecj.ro a arătat că porneşte în jurul lumii cu autostopul, în urmă cu câteva luni. Atunci, Timotei a anunţat că întreg bugetul călătoriei e de doar 70 de euro. A depasit bugetul, dar a gasit si sustinatori care l-au ajutat - ori cu o masa calda, ori cu bani virati in cont. "Totul e sa pornesti la drum", explica el.
Deşi a călătorit prin zone uitate de civilizaţie, Timotei şi-a actualizat în permanenţă blogul. Ultima postare vorbeşte despre Azerbaidjan. "Azerbagian dintre toate ţările ex sovietice ce le-am văzut eu până acum (Moldova, Ucraina, Kazahstan, Azerbadjan) e cea mai religioasă (Sergiu îţi dai seama cât de mult ne-ar place nouă aici) şi cea mai puţin „marcată" de comunism", spune el. "În toate ţările ex sovietice în care am fost s-au păstrat sau moştenit cretinele posturi de control poliţienesc amplasate la ieşirile din localităţi", spune el.
A fost in Kazahstan, unde spune ca procesul comunist de colectivizare a distrus o cultură mai frumoasă decât cea mongolă. "Simbolul colectivizării forţate a Kazahstanului e un vârf de iurtă rupt", explica Rad. Aici, spune el, nivelul de trai e mai mare decat cel din Romania. "Sunt oameni săraci şi la ei, dar salariul mediu, al unui banal vânzător sau lucrător comercial dintr-un supermarket e cca 400 dolari americani! Mâncarea e mai ieftină decât la noi, iar combustibilul (motorină şi benzină) e de 2 ori mai ieftin decât la noi", explica Rad.
A fost pe drumuri aproape 5 luni si, intrebat in ce tara s-ar intoarce, raspunde fara ezitare: in Rusia. "E cea mai fantastica tara sub soare!", spune el entuziasmat. "Sunt cei mai nebuni si primitori oameni".
ziuadecj.ro l-a intrebat