Fraților, nu se mai poate, trebuie să scriu o carte! Simt că trec de la ceva acumulări cantitative spre un salt calitativ, pare lozincă de tip comunist, cu limba de lemn în coadă, dar nu este, că doar ce mi-a „venit” acum, în plină societate capitalistă multilateral dezvoltată, nu? Doream să vorbesc astăzi despre The Byrds și, când am intrat în detaliile necesare unor calibrări pe subiect, peste ce dau, în toată splendoarea: grupul a apărut în 1964, în Los Angeles, în urma puternicei impresii lăsate de The Beatles și de alte trupe britanice ce au concertat în Statele Unite începând cu 1963, concerte ce au generat, în epocă, așa numita British Invasion (fenomen apărut când muzica rock și pop britanică, dar și alte aspecte culturale din Regatul Marii Britanii, au devenit foarte la modă în State, și nu numai. Formații precum Beatles, Kinks, Rolling Stones și The Who s-au impus pe plan mondial, mai ales după concertele din America de Nord de la mijlocul anilor ‘60).
Deși Byrds a atins culmea de notorietate și de succes comercial, asemănător celor de la Beatles, Beach Boys sau Rolling Stones, doar pentru o scurtă perioadă de timp (1965-1966), acum trupa este considerată drept una dintre cele mai influente din anii ‘60. Pionieră a folk-rockului, îmbinând rockul britanic cu folkul clasic, ajunge, spre sfârșitul decadei 1960, să fie amestecată, în sensul bun al cuvântului, atât cu rockul psihedelic, dar și cu country rockul.
Componența inițială, de cvintet, a constat din: Jim McGuinn (chitară solo, vocal), Gene Clark (tamburină, vocal), David Crosby (chitară ritm, vocal), Chris Hillman (bas, vocal), Michael Clarke (baterie). Această formulă va dăinui pentru o scurtă perioadă de timp; la începutul lui 1966, „tamburinistul” Clark părăsește grupul, având probleme legate de stările de anxietate tot mai dese, dar și de sentimentul de izolare față de restul trupei.
