Partidul Mişcarea Populară (PMP) a lansat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, un document programatic intitulat "Pactul pentru Transilvania şi Banat", drept "un contract de încredere între cetăţeni şi politicieni, dictat de interesul naţional şi de nevoile specifice ale fiecărei provincii istorice", relateaza Mediafax.
Vicepreşedintele fondator al PMP, Adrian Papahagi, a declarat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, cu ocazia lansării "Pactului pentru Transilvania şi Banat", că dreapta priveşte Transilvania ca bazin electoral, în timp ce stânga o priveşte ca "rezervor de taxe şi impozite".
"PMP lansează "Pactul pentru Transilvania şi Banat", un document programatic care se doreşte a fi un prim pas în schiţarea unui proiect de ţară în spirit subsidiar, pornind de la cetăţean, comunitate, regiune. Avem nevoie de un nou proiect de ţară, de un contract de încredere între cetăţeni şi politicieni, dictat de interesul naţional, dar şi de nevoile specifice ale fiecărei provincii istorice. Dreapta priveşte Transilvania ca bazin electoral, stânga ca rezervor de taxe şi impozite, iar politicienii extremişti speculează situaţia multietnică a provinciei pentru a câştiga voturi. Pactul este un manifest, un program politic care propune opt puncte, de la infrastructură, la descentralizare, locuri de muncă, până la turism şi educaţie", a spus Papahagi.
"Pactul pentru Transilvania şi Banat", prezentat de Adrian Papahagi, stipulează faptul că, până la 1 decembrie 2018, Guvernul trebuie să inaugureze Autostrada Transilvania şi culoarul IV pan - european, care vor lega Transilvania, Crişana şi Banatul de Bucureşti şi de Occident.
"PMP susţine descentralizarea, nu autonomia sau baroniada, reforma în domeniu însemnând comune sustenabile, servicii apropriate de cetăţeni prin descentralizare, regiuni care să nu creeze un nou nivel de administraţie, ci să preia dosarele de dezvoltare