Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dispozitivul revoluţionar "plută-şurub" care poate evita complicaţiile apărute la naştere în afara spitalelor. Din ce s-a inspirat inventatorul

Publicat in Gandul, sâmbătă 16 noiembrie 2013 ·

Un argentinian de profesie mecanic auto a inventat un dispozitiv cu un serios potenţial în scăderea riscurilor de complicaţii apărute în timpul travaliului, mai ales la gravidele care nu pot ajunge în timp util la spital pentru a naşte. Jorje Odon a gândit un instrument care se poate dovedi mai puţin periculos decât forcepsul, ventuza sau decât intervenţiile cezariene care nu sunt făcute în condiţii maxime de siguranţă, într-un spital perfect echipat.

Dispozitivul Odon, inclus într-un studiu aprobat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, foloseşteun manşon depolietilenă,fixatăîn jurulcapuluicopilului,pentru atrage bebeluşul de-a lungul colului uterin.

Dispozitivul Odon. Sursa foto: Ministerul Cercetării din Argentina

Inventatorul în vârstă de 59 de ani nu are niciun fel de cunoştinţe medicale, însă s-a bazat pe o experienţă din viaţa de zi cu zi. Ceea ce l-a inspirat, scrie Daily Mail, a fost un clip pe care l-a văzut pe internet în care, cu ajutorul unei pungi cu aer, se scotea cu uşurinţă, prin gâtul îngust, pluta rămasă în interiorul unei sticle de vin.

Faptul că principiul s-ar putea aplica foarte bine în timpul travaliilor cu complicaţii, mai ales acolo unde instrumentarul medical este limitat sau inexistent, i s-a revelat în timpul nopţii. Odon şi-a trezit soţia să-i spună ce idee i-a venit, însă aceasta i-a sugerat să adoarmă la loc. În ciuda reticenţelor nevestei, Odon a început să facă experimente, ideea sa fiind acum testaată de specialiştii OMS.

Fiind ieftin, dispozitivul său a fost deja testat în ţata de origine a inventatorului, Argentina, dar şi în zone rurale din Africa de Sud.

Dispozitivul permite celui care asistă naşterea să prindă un "clopot" de cauciuc de capul copilului.

Operaţiunea este urmată de alunecarea manşonului de polietilenă de-a lungul colului uterin şi în

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Unde se află George Simion, în timp ce Nicușor Dan participă la dezbaterea de la Antena 3

HotNews acum 2 ore
Antena 3 CNN organizează marți seară o dezbatere între cei doi candidați intrați în turul doi al alegerilor prezidențiale, Nicușor Dan și George Simion. Deși ambii au fost invitați, liderul AUR nu participă la evenimentul televizat, postul de știri

Nicușor Dan nu exclude un premier PSD dacă va câștiga alegerile prezidențiale: „Nu pot să dau un răspuns în momentul acesta”

Libertatea acum 11 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat luni, 12 mai, la Digi24, că și-l dorește premier pe Ilie Bolojan dacă va ajunge președinte, dar a adăugat că nu poate garanta acest lucru.

Ilie Bolojan: PSD și PNL au responsabilitatea să corecteze lucrurile care s-au acumulat în mod greșit

G4Media acum 36 minute
Partidul Social Democrat şi Partidul Naţional Liberal „au responsabilitatea să corecteze lucrurile care s-au acumulat în mod greşit” în guvernările pe care le-au girat, a declarat marţi preşedintele interimar Ilie Bolojan, transmite Agerpres. Susțin

Video Donald Tusk: „Rusia se bucură”. George Simion, pe aceeași scenă cu candidatul extremist Karol Nawrocki

Adevarul acum 35 minute
Premierul Poloniei, Donald Tusk, susține că „Rusia este fericită”, după ce candidatul AUR la prezidențiale George Simion a participat la un miting electoral în Polonia, alături de candidatul extremist Karol Nawrocki.

George Simion, despre românii din diaspora: Trebuie să continue ceea ce fac acolo, că fac bine

Mediafax acum 2 ore
George Simion a răspuns că românii din diaspora ar trebui sprijiniţi prin instituţiile statului din străinătate, cum ar fi consulatele sau ambasadele. „În primul rând, românii noştri din Italia, din Spania, din Germania, din Anglia şi din multe alte

Ambasadorul SUA la NATO invocă „amenințări strategice”: Suntem deplin conştienţi de importanţa Mării Negre în contextul războiului din Ucraina

HotNews acum o ora
Matthew Whitaker, ambasadorul Statelor Unite la NATO, a dat asigurări că SUA nu se retrag din Europa, dar a spus că Washingtonul îşi reevaluează tot timpul poziționarea, într-o abordare de tip „360 de grade”, având grijă să nu lase „goluri de securi

Curtea de Apel București a decis că elevul român suspectat de amenințări cu bombă nu va fi extrădat în SUA pentru a fi anchetat de FBI

Ziua Constanta acum 2 ore
Curtea de Apel București a respins marți cererea autorităților americane de extrădare a unui elev român în vârstă de 17 ani, acuzat că a trimis sute de amenințări cu bombă unor instituții de peste ocean și că a manipulat fete minore pentru a se anga

DNA cere arestarea primarului din Sinaia, Vlad Oprea. Procurorii îl acuză că a exercitat atribuții de primar când era sub control judiciar

HotNews acum 5 ore
Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, este acuzat de DNA că a încălcat cu rea-credință obligațiile măsurii controlului judiciar, în ultimele două luni dând exercitându-și atribuțiile de primar, deși acest lucru îi era interzis, se arată într-un comu

Lucian Romaşcanu a fost numit membru din partea României la Curtea de Conturi Europeană. Mandat de șase ani la instituția cu sediul în Luxemburg

HotNews acum 4 ore
Lucian Romașcanu, fost președinte al Consiliului Județean Buzău și fost purtător de cuvânt al PSD, a fost numit oficial membru din partea României la Curtea de Conturi Europeană, instituție ce verifică dacă fondurile UE sunt colectate și folosite co

Curtea de Apel Cluj a respins cererea Bankwatch de oprire a lucrărilor la gazoductul Tuzla-Podişor. Mesajul lui Burduja

Gandul acum o ora
Curtea de Apel Cluj a respins marți cererea Bankwatch de suspendare a autorizaţiei de construire şi de oprire a lucrărilor la proiectul gazoductului Tuzla-Podişor. Lucrarea este finalizată în proporţie de peste 95% şi va aduce gazul din Marea Neagră

Vremea

București
acum

14°
mar.

8°/16°
mie.

7°/22°
joi

9°/23°
vin.

12°/22°
Iasi
acum

11°
mar.

4°/17°
mie.

7°/17°
joi

8°/22°
vin.

5°/8°
Constanta
acum

11°
mar.

9°/14°
mie.

8°/17°
joi

10°/18°
vin.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

2°/15°
mie.

5°/15°
joi

7°/19°
vin.

6°/13°
Timisoara
acum

12°
mar.

3°/18°
mie.

2°/19°
joi

8°/22°
vin.

6°/16°