Un cunoscut blogger român a vrut să-i facă astăzi o surpriză mamei sale. A postat un anunţ pe Facebook, i-a publicat numărul de telefon al mamei, iar sute de oameni necunoscuţi i-au trimis mesaje de "La mulţi ani!". Experimentul a fost un succes viral în scurt timp.
Ariel Constantinof este cunoscut pentru blogul arielu.ro, dar şi pentru serviciul său de curierat "Tribul".
E activ pe reţelele sociale şi activist atunci când vine vorba de bicicletă. Astăzi, fără să plănuiască înainte acest lucru, a făcut un experiment şi a postat un anunţ pe Facebook.
A publicat numărul de telefon al mamei sale, Keren Constantinof şi i-a rugat pe prietenii din listă să-i trimită acesteia mesaje de felicitare de ziua ei, care este astăzi.Anunţul poate fi văzut în imaginea de mai jos.
Postarea a avut un succes instantaneu, peste 240 de oameni dând like până la această oră. De asemenea, au existat 138 de comentarii. Rezultatul a fost surprinzător: peste 200 de oameni au dat SMS, unii au sunat direct, iar telefonul mamei lui Ariel a rămas fără baterie, în timp ce aceasta era în metrou.Ce s-a întâmplat când mama lui Ariel a venit acasă? Bloggerul a postat acest mesaj pe Facebook.
De asemenea, Ariel a făcut şi un video cu aceaastă ocazie pe care puteţi să-l vedeţi mai jos.