La data de 14 noiembrie, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei municipiului Rm. Sărat care acţiona pe DN2 E85, în localitatea Oreavu, a oprit pentru control un autoturism cu numere de Vâlcea. Poliţiştii i-au solicitat conducătorului auto documentele, însă acesta a precizat că nu le avea asupra sa şi a oferit datele de identificare ale fratelui său – în vârstă de 44 de ani, din judeţul Hunedoara.
Întrucât au constatat neconcordanţe în urma verificărilor efectuate, poliţiştii l-au condus pe şofer la sediul Poliţiei municipiului Rm. Sărat, unde au stabilit adevărata identitate – vârsta de 40 de ani şi domiciliul în judeţul Vâlcea.
Totodată, poliţiştii au constatat că bărbatul respectiv era urmărit la nivel naţional pentru că se sustrăgea executării unei pedepse de 9 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune. De asemenea, poliţiştii rutieri au mai stabilit că şoferul respectiv avea permisul de conducere anulat. Bărbatul în vârstă de 40 de ani a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, de unde va fi transferat în penitenciar, în vederea executării pedepsei.●
La data de 14 noiembrie, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei municipiului Rm. Sărat care acţiona pe DN2 E85, în localitatea Oreavu, a oprit pentru control un autoturism cu numere de Vâlcea. Poliţiştii i-au solicitat conducătorului auto documentele, însă acesta a precizat că nu le avea asupra sa şi a oferit datele de identificare ale fratelui său – în vârstă de 44 de ani, din judeţul Hunedoara.
Întrucât au constatat neconcordanţe în urma verificărilor efectuate, poliţiştii l-au condus pe şofer la sediul Poliţiei municipiului Rm. Sărat, unde au stabilit adevărata identitate – vârsta de 40 de ani şi domiciliul în judeţul Vâlcea.
Totodată, poliţiştii au constatat că bărbatul res