Poliţiştii au „săltat“ trei condamnaţi la închisoare, care fugeau de ispăşirea pedepselor. Doi dintre ei au fost pedepsiţi pentru că au condus pe drumurile publice fără să aibă permis, iar al treilea, pentru violare de domiciliu şi tentativă de viol. „La data de 14 noiembrie, în jurul orei 15, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale l-au reţinut în zona rond Agronomie pe urmăritul internaţional Gheorghe V., în vârstă de 59 de ani, din municipiul Iaşi, pe numele căruia instanţa a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea prin care a fost condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare pentru infracţiunile de înşelăciune şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul deşi avea permisul suspendat“, a declarat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Poliţiei. Cu o zi în urmă, poliţiştii postului Comarna l-au prins pe Costel A., de 31 de ani, din aceeaşi localitate, care avea mandat de executare a pedepsei de trei ani de închisoare pentru infracţiunile de violare de domiciliu şi tentativă de viol. Acesta pătrunse în locuinţa unei femei şi încercase prin violenţă să întreţină relaţii sexuale cu ea. Al treilea condmnat a fost prins de poliţiştii Secţiei 5 Iaşi. Marius C., de 30 de ani, a fost introdus în Penitenciar, unde va sta un an şi jumătate pentru că a condus un autoturism pe drumurile publice fără să deţină permis.
Poliţiştii au „săltat“ trei condamnaţi la închisoare, care fugeau de ispăşirea pedepselor. Doi dintre ei au fost pedepsiţi pentru că au condus pe drumurile publice fără să aibă permis, iar al treilea, pentru violare de domiciliu şi tentativă de viol. „La data de 14 noiembrie, în jurul orei 15, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale l-au reţinut în zona rond Agronomie pe urmăritul internaţional Gheorghe V., în vârstă de 59 de ani, din municipiul Iaşi, pe numele căruia instanţa a emis un mandat de executa