Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Plumb se laudă că la "mediu" curg banii europeni

Publicat in Capital, sâmbătă 16 noiembrie 2013 ·

Rovana Plumb spune că, pe Programul Operaţional Sectorial (POS ) Mediu, România a reuşit să atragă 855 de milioane de euro într-un an de zile, de patru ori mai mult decât în ultimii cinci ani

“În momentul de faţă, Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu, a adus 855 milioane de euro într-un an de zile faţă de 197 milioane de euro cât au fost aduşi în ţară în cinci ani de zile. Practic, anul trecut, când am preluat POR, România avea o rată de absorbţie a fondurilor europene de 4 % şi un cuantum de 197 milioane de euro. Am adus aceşti bani cu programul oprit patru luni şi jumătate din punct de vedere al plăţii ca urmare a nereguluilor constatate până în octombrie 2011 de Comisia Eoropeană. S-a lucrat zi şi noapte şi am reuşit până în acest moment să aducem încă 855 de milioane de euro, ceea ce înseamnă că avem o absorbţie pe POR Mediu de peste un milliard de euro, cu o rată de absorbţie de aproape 25 %”, a declarat ministrul Rovana Plumb citat de obiectiv.info.

 

Potrivit ministrului Mediului, ţara noastră trebuie să atragă alte 600 de milioane de euro pe POR Mediu până în 2020. “Dacă pentru perioada de programare 2007-2013 suma aferentă acestui program a fost de 1,1 miliarde de euro, pentru următoarea perioadă, 2014-2020, pentru a ne atinge şi îndeplini angajamentele asumate prin tratatul de aderare avem nevoie de 600 milioane de euro”, a precizat ministrul Mediului. Vâlcea este cel de-al 27-lea judeţ care a semnat contractul de finanţare pentru un proiect privind sistemul integrat al managementului deşeurilor.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, va fi readus în România. Autoritățile de la Atena au admis predarea sa

Ziare.com acum 30 minute
Fostul parlamentar Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, urmează să fie adus vineri în ţară după ce autorităţile judiciare din Grecia au admis definitiv c

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 2 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Le Figaro: Sfârșitul lamentabil al mandatului lui Klaus Iohannis

Adevarul acum o ora
Publicația franceză de prestigiu, Le Figaro, a scris în ultimul său articol cu privire la România, despre mandatul prelungit al președintelui Iohannis, pe care publicația îl vede drept responsabil pentru criza politică.

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum o ora
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

Patru previziuni privind inteligenţa artificială în 2025. Unde va ajunge tehnologia care a cucerit lumea?

Mediafax acum 23 minute
În 2024, nu a existat nimic nou în domeniul inteligenţei artificiale care să egaleze şocul produs de apariţia şi utilizarea ChatGPT, însă îmbunătăţirile pe bandă rulantă ale tehnologiei care a stat la baza succesului OpenAi, au făcut ca domeniul AI

Constanţa: Incendiu puternic la un grajd de animale din Poarta Albă / 500 de oi nu au mai putut fi salvate

News.ro acum o ora
Constanţa: Incendiu puternic la un grajd de animale din Poarta Albă / 500 de oi nu au mai putut fi salvate

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 4 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Putin anunţă că Slovacia propune să găzduiască negocieri cu privire la Ucraina. „Noi nu suntem împotrivă”

Ziare.com acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă că Slovacia a propus să fie o ”platformă” a unor eventuale negocieri de pace în Ucraina, la aproape trei ani de începutul asaltului rus în Ucraina, relatează AFP. Putin consideră această propunere acceptabilă.

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°