Echipa de handbal a Universității Suceava a pierdut trei puncte foarte importante, în duelul ultimelor clasate ce a avut loc sâmbătă seară la sala LPS, scor 19 – 20 cu CSM București. Oaspeții au început mai bine meciul și chiar dacă au avut în două rânduri câte doi jucători eliminați s-au distanțat la trei goluri. Pe fondul unui joc de luptă, destul de încrâncenat, mai ales în apărare, cu multe greșeli de ambele părți, sucevenii au reușit să revină pe tabelă pe final de repriză, scor la pauză 8 – 9. În partea a doua, universitarii s-a apărat mult mai bine, beneficiind de multe intervenții salvatoare ale portarului Spiridon și s-au distanțat la trei goluri la mijlocul reprizei. Pe final de joc, sucevenii nu au mai găsit soluții în atac și oaspeții au egalat când mai erau 4 minute de joc, marcând golul victoriei cu un minut și jumătate înainte de final, scor 19 – 20.