Premierul Victor Ponta a afirmat că Legea referendumului ar putea fi trimisă la promulgare de către preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, în cazul în care preşedintele Traian Băsescu va refuza să o facă, Ponta arătând că există precedente în aceste sens şi anul 2007. Primul-ministru a spus că încă este posibilă organizarea unui referendum pentru revizuirea Constituţiei simultan cu unul dintre cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale din 2014. “Astăzi este 14 noiembrie, deci, în mod normal, în maxim 10 zile, chiar dacă abuzează din nou preşedintele şi o ţine 10 zile, ar fi 24. Dacă nu o promulgă, au voie să o promulge cei doi preşedinţi ai Camerelor. Dealtfel, s-a mai întâmplat acest lucru, pentru că preşedintele şi-a mai încălcat obligaţia. S-a întâmplat în 2007, 2008, ca preşedintele să refuze să îşi exercite atribuţiile şi, atunci, cei doi preşedinţi publică în Monitorul Oficial cu semnătura lor.
Există precedente în acest sens, tot cu Traian Băsescu, care refuză practic să respecte decizia Curţii Constituţionale. E 24, deci asta înseamnă că la anul, pe 24, putem să facem referendum. E foarte strâns calendarul, dar putem să o facem”, a afirmat Ponta.
El a apreciat ca fiind “o bătaie de joc la adresa Curţii Constituţionale” faptul că preşedintele a contestat la CCR în luna septembrie prevederi din Legea referendumului care fuseseră declarate drept constituţionale încă din luna iunie, în urma sesizării depuse de către PDL. ●
Premierul Victor Ponta a afirmat că Legea referendumului ar putea fi trimisă la promulgare de către preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, în cazul în care preşedintele Traian Băsescu va refuza să o facă, Ponta arătând că există precedente în aceste sens şi anul 2007. Primul-ministru a spus că încă este posibilă organizarea unui referendum pentru revizuirea Constituţiei simultan cu unul dintre cele