Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ciobani surprinşi de incendiu într-o casă de pe Creţişoara

Publicat in Ziarul Profit - Arges, sâmbătă 16 noiembrie 2013 ·

Marţi seara, în jurul orei 20.00, un apel la numărul de urgenţă 112 anunţa un incendiu la o locuinţă de pe strada Doctor Nicolae Fălcoianu, zona Creţişoara. Două autospeciale de pompieri şi un echipaj SMURD s-au deplasat la faţa locului şi au intervenit mai bine de trei ore pentru a stinge incendiul. Locuinţa, proprietatea lui Viorel Muşetoiu, s-a aprins foarte repede, acoperişul din şiţă arzând cu repeziciune, la sosirea pompierilor tavanul deja fiind prăbuşit. În casă se aflau doi bărbaţi, ciobani în zonă, care stăteau cu chirie la proprietar şi care au fost anunţaţi de incendiu şi scoşi din locuinţă de către un vecin, care a sunat la 112. Pompierii au acţionat şi pentru răcirea acoperişurilor caselor vecine, pentru că distanţa dintre gospodării era de doar 2-3 metri. Intervenţia a fost dificilă pentru pompieri, în sensul că incendiul a fost anunţat târziu, durând până au urcat autospecialele pe strada Doctor Nicolae Fălcoianu, iar când au ajuns, părţi din acoperiş erau cuprinse de flăcări. „Am acţionat cu două autospeciale cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD. La faţa locului, am constatat că incendiul se dezvoltase  pe o suprafaţă de circa 150 de metri pătraţi, afectând o locuinţă şi anexele gospodăreşti. Intervenţia a fost dificilă, în sensul că incendiul a fost anunţat târziu, iar, atunci când noi am ajuns acolo, deja focul era în toi, părţile acoperişului fiind prăbuşite în interior. S-a acţionat în jur de trei ore, reuşind, practic, să salvăm casele învecinate şi unul dintre fânarele din apropiere. Pagubele sunt estimate la circa 150.000 de lei. Un lucru bun a fost că la faţa locului am găsit instalaţi hidranţi, care ne-au folosit pentru alimentarea cu apă a autospecialelor. Cauza urmează s-o stabilim cu exactitate, împreună cu organele de Poliţie; probabil, totul a plecat de la o sursă de încălzire a locuinţei.”, a declarat comandantul Detaşamentul

Articolul in Ziarul Profit - Arges >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tensiuni în Coaliție. Sorin Grindeanu, critici pentru pachetul de măsuri fiscale. „Treaba cu jocurile de noroc mi se pare un pic dubioasă”

HotNews acum 33 minute
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a criticat unele prevederi din pachetul de măsuri fiscale aprobat de Guvern şi pentru care Executivul şi-a asumat luni răspunderea în faţa Paralmentului. Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, partenerii de coaliţi

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum o ora
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Angajații de la Casele de Pensii și MIPE protestează în fața instituțiilor, nemulțumiți de tăierea veniturilor

HotNews acum 3 ore
O nouă zi de proteste în sectorul bugetar. Salariații de la Casele de Pensii din țară reclamă condițiile grele de lucru și tăierea sporurilor. Și angajații din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene vor organiza o manifestație în fața inst

ACCIDENT grav pe șoseaua de centură a Capitalei. Șoferul uneia dintre mașinile implicate a murit

Gandul acum 2 ore
Accident grav pe șoseaua de centură a Capitalei. O persoană și-a pierdut viața, în urma unui accident între un autoturism și un camion. Accidentul s-a produs marți dimineață, pe șoseaua de centură a Capitalei, în zona localității Mogoșoaia, din jude

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 4 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Video Ministrul Daniel David anunță că va scădea valoarea pentru plata cu ora în sistemul educațional: „Atât își permite în acest moment țara”

Adevarul acum 48 minute
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat marți, 8 iulie, că pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar include și scăderea valorii pentru plata cu ora, pe lângă creșterea normei didactice pentru profesori.

Peste 660 de posturi de judecător sunt vacante / CSM spune că deficitul de personal e imposibil de acoperit în prezent, întrucât concursurile de admitere directă în magistratură sunt blocate

G4Media acum 57 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) anunţă că peste 660 de posturi de judecător sunt vacante, însă în sistem nu se pot face angajări întrucât concursurile de admitere directă în magistratură su

Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri cu privire la mandatul de arestare ce îl vizează pe Prinţul Paul al României

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri asupra unui nou mandat de arestare emis de Bucureşti pe numele Prinţului Paul de România pentru executarea unei pedepse cu închisoarea pentru trafic de i

Cine îți achită daunele produse de un copac căzut pe mașină. Caz relevant în Iași

Gandul acum o ora
Un incident petrecut în urmă cu doi ani în Iași a dus recent la o decizie judecătorească prin care Primăria este obligată să despăgubească un șofer pentru daunele suferite de autoturismul său. Mașina a fost avariată de un copac prăbușit în urma unei

Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Netanyahu. Ce spune despre un armistițiu în Fâșia Gaza

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump s-a declarat luni, în cursul unui dineu la Casa Albă în prezența premierului israelian Benjamin Netanyahu, convins că mișcarea islamistă Hamas este pregătită să accepte un armistițiu în Fâșia Gaza, comentează AFP.

Vremea

București
acum

31°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

29°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

32°
mar.

12°/32°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°