Madonna s-a alăturat starurilor şi personalităţilor internaţionale care cer eliberarea celor 30 de membri ai echipajului Greenpeace deţinuţi de două luni în Rusia după un protest la o platformă petrolieră din Oceanul Arctic.
"Aceste 30 de persoane sunt deţinute în Rusia pentru organizarea unei manifestaţii paşnice în Oceanul Arctic! Vreau să vă faceţi auziţi. Aduceţi-i acasă!", le-a cerut Madonna fanilor într-un mesaj postat de Greenpeace pe Twitter.
În cursul unui concert pe care l-a avut la Moscova anul trecut, "regina muzicii pop" a cerut, fără succes, eliberarea membrelor formaţiei Pussy Riot.
Madonna se alătură unor staruri precum Paul McCartney şi Marion Cotillard, care cer eliberarea activiştilor Greenpeace deţinuţi în Rusia.
Cei 30 de membri ai echipajului navei Arctic Sunrise, a organizaţiei ecologiste Greenpeace, sunt în arest preventiv din septembrie, după ce au încercat să escaladeze o platformă petrolieră rusă din Marea Barents. În urmă cu câteva zile, activiştii au fost transferaţi de la Murmansk la Sankt-Petersburg, fiind acuzaţi de huliganism şi piraterie.
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »