Un videoclip de aproape trei minute, în care apar doi bebeluşi gemeni cărora li se face prima baie, a emoţionat peste şase milioane de internauţi, în câteva zile de la postarea sa. Nou-născuţii se îmbrăţişează, întocmai ca în pântecul mamei lor, în cada cu duş special creeată pentru ei, despre Thalasso Baby Spa spunându-se că imită condiţiile cu care bebeluşii trăiesc timp de nouă luni în timpul sarcinii.
O filmare de trei minute, postată pe canalul de Youtube al franţuzoaicei Sonia Rochel, a strâns aproape şase milioane de vizualizări din partea utilizatorilor de Internet. În videoclip, care promovează "Thalasso Baby Spa", o cadă cu duş pentru nou-născuţi, apar doi gemeni care stau îmbrăţişaţi în timp ce li se face prima baie. Cei doi aveau doar câteva zile când a fost realizată filmarea, relatează dailymail.co.uk, citat de Mediafax.
Rochel spune că "Thalasso Baby Spa" a fost conceput pentru a imita condiţiile cu care cei mici au fost obişnuiţi în pântece. "Reacţia minunată pe care o au nou-născuţii când li se face baie e întotdeauna interesant de urmărit", spune ea. Dispozitivul este destinat doar copiilor mai mici de două luni, spune Rochel, care avertizează părinţii să nu încerce să recreeze aparatul şi tehnica din videoclip acasă.
Un videoclip de aproape trei minute, în care apar doi bebeluşi gemeni cărora li se face prima baie, a emoţionat peste şase milioane de internauţi, în câteva zile de la postarea sa. Nou-născuţii se îmbrăţişează, întocmai ca în pântecul mamei lor, în cada cu duş special creeată pentru ei, despre Thalasso Baby Spa spunându-se că imită condiţiile cu care bebeluşii trăiesc timp de nouă luni în timpul sarcinii.
O filmare de trei minute, postată pe canalul de Youtube al franţuzoaicei Sonia Rochel, a strâns aproape şase milioane de vizualizări din partea utilizatorilor de Internet. În videoclip, care promovează "Thalas