Ieri, la Colegiul National Emil Racovita a debutat cea de-a V-a editie a Conferintei Nationale IasiMUN. Peste o suta de elevi participanti simuleaza dezbateri precum cele din cadrul Organizatiei Natiunilor Unite (ONU). "Fiecare delegat apartine unuia dintre cele patru comitete: Drepturile Omului, Mediu, Politic si Economico-Social. Sunt dezbatute teme ca dezvoltarea agriculturii si siguranta alimentara, influenta corporatiilor asupra guvernelor tarilor membre ONU, evaziunea fiscala a marilor companii în contextul economiei mondiale, crima organizata transnationala, refugiatii politici sau dreptul la apa potabila si igiena. Pe lânga cele patru comitete, mai exista si un Corp de Presa, care se va ocupa de redactarea unui ziar intitulat IasiMUN Observer, pentru fiecare dintre cele trei zile ale conferintei (aceasta se va incheia maine, 17 noiembrie 2013 - n.r.), pentru care se vor lua interviuri participantilor, dar si organizatorilor", a precizat prof. Paula Gavrilescu, directorul de la Racovita.
Ieri, la Colegiul National Emil Racovita a debutat cea de-a V-a editie a Conferintei Nationale IasiMUN. Peste o suta de elevi participanti simuleaza dezbateri precum cele din cadrul Organizatiei Natiunilor Unite (ONU). "Fiecare delegat apartine unuia dintre cele patru comitete: Drepturile Omului, Mediu, Politic si Economico-Social. Sunt dezbatute teme ca dezvoltarea agriculturii si siguranta alimentara, influenta corporatiilor asupra guvernelor tarilor membre ONU, evaziunea fiscala a marilor companii în contextul economiei mondiale, crima organizata transnationala, refugiatii politici sau dreptul la apa potabila si igiena. Pe lânga cele patru comitete, mai exista si un Corp de Presa, care se va ocupa de redactarea unui ziar intitulat IasiMUN Observer, pentru fiecare dintre cele trei zile ale conferintei (aceasta se va incheia maine, 17 noiembrie 2013 - n.r.), pentru car