Reprezentanţii Ministerului Mediului au aplicat o corecţie de 25% Primăriei Iaşi după ce autorităţile locale ar fi încălcat legea într-o licitaţie aferentă unui proiect în valoare de 253 de milioane de lei.
Potrivit notei de constatare a reprezentanţilor Autorităţii de Management POS Mediu, consultată de "Adevărul", Primăria Iaşi este acuzată că “prin fişa de date a achiziţiei autoritatea contractantă a solicitat cerinţe de calificare şi selecţie restrictive şi disproporţionate în raport cu obiectul şi complexitatea contractului de asistenţă tehnică pentru managementul proiectului şi publicitate.”
Corecţia a fost aplicată pentru licitaţia aferentă contractului de asistenţă tehnică din cadrul proiectului “Retehnologizarea sistemului de de termoficare din municipiul Iaşi în vederea conformării la normele de protecţia mediului privind emisiile poluante în aer şi pentru creşterea eficienţei în alimentarea cu căldură urbană”. Bugetul acestui proiect, finanţat în proporţie de 50% din fonduri europene, este de peste 253 de milioane de lei, echivalentul a 57 de milioane de euro.
Corecţia de 25% aplicată primăriei s-a raportat, însă, doar la valoarea contractului de asistenţă tehnică, în valoare de 2,5 milioane de lei.
Primăria a atacat sancţiunea în instanţă
Potrivit notei amintite Primăria Iaşi nu ar fi avut dreptul de a “impune cerinţe de calificare şi selecţie restrictive de natură să introducă obstacole nejustificate în procedura de achiziţie publică cu consecinţa nerespectării principiului liberei concurenţe.”
Condiţiile restrictive impuse de municipalitate ar fi: “pentru lista cu principalele prestări de servicii din ultimii 3 ani, cel mult două proiecte de asistenţă tehnică în managementul implementării proiectelor de investiţii cu finanţare UE/internaţionale” şi “pentru capacitatea profesio