Manifestanţii au plecat de la Unirii, după ce au blocat intersecţia aproximativ 15 minute, şi au mers mai întâi pe trotuarele de pe bulevardul I.C. Brătianu. Ulterior, protestatarii au intrat pe străzile din Centrul Istoric, pentru a ajunge în Calea Victoriei, informeaza Mediafax.
Circulaţia pe Calea Victoriei a fost blocată de protestatari, aceştia scandând "Roşia, Roşia, vine revoluţia", "Jos guvernul trădător" şi "Jos Băsescu, Ponta şi Antonescu".
Jandarmii au format un cordon la intersecţia Bulevardului Regina Elisabeta cu Calea Victoriei. Protestatarii au încercat să iasă pe Bulevardul Regina Elisabeta mergând prin strada Eforie, însă şi aici au găsit cordoane de jandarmi, astfel că au continuat marşul pe strada Brezoianu, apoi pe strada Anghel Saligny, de unde au ieşit în Splaiul Indepdenţei. Ulterior, protestatarii au intrat pe strada din zona fostului sediul al Primăriei Capitalei, ieşind pe Bulevardul Regina Elisabeta, unde au blocat circulaţia pe ambele sensuri, în zona Parcului Cişmigiu.
Manifestanţii care se opun proiectului de la Roşia Montană s-au strâns iniţial în zona statuilor de la Universitate, unde au afişat bannere cu mesajele împotriva exploatărilor miniere cu cianuri şi a gazelor de şist.
După aproximativ două ore de protest la Universitate, în jurul orei 19.15, protestatarii au plecat spre Palatul Parlamentului. Aceştia au mers pe străzile din Centrul Istoric, după ce au fost opriţi de jandarmi să iasă pe Bulevardul Brătianu.
Jandarmii au făcut un cordon pe carosabil, la intersecţia bulevardelor Naţiunile Unite şi Libertăţii, pentru a-i împiedica pe protestatari să ajungă în Piaţa Constituţiei. Protestatarii i-au ocolit însă pe jandarmi, pe trotuare, şi au continuat să meargă spre Piaţa Constituţiei, blocând Bulevardul Libertăţii.
Jandarmii i-au somat să elibereze strada, pentru că participă la o aduna