Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat că el unul nu va propune discutarea în USL a ideii acuzării de înaltă trădare a şefului statului, însă că este posibil să facă propunerea "cineva din PC". Sursa: Razvan Valcaneantu
Întrebat dacă va propune în USL discutarea posibilelor acuzaţii de înaltă trădare a şefului statului, Constantin a precizat: "Eu, personal, nu. E posibil să propună cineva din PC, eu personal, nu voi propune o astfel de soluţie, mai ales că, personal, nu cred în această chestiune".
"Sigur că Traian Băsescu este preşedintele României, mai are câtea luni de zile. Cel puţin personal cred că nu e momentul acum să aruncăm ţara din nou într-o astfel de dezbatere, într-o astfel de dezbinare. Cert că oamenii au nevoie de linişte în moemntul de faţă, nu cred că mai vor un astfel de scandal", a adăugat Constantin, conform mediafax.ro.
Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a declarat, ieri, că se gândeşte dacă nu cumva afirmaţia şefului statului potrivit căreia s-ar dori aplicarea articolului din Constituţie legat de înalta trădare este o idee bună, care ar merita să fie discutată în USL.
CITIȚI ȘI: Complotul lui Voiculescu: Cu ce vrea să-l acuze de TRĂDARE pe BăsescuUSL, în pragul EXPLOZIEI. Antonescu reacţionează violent la atacul lui Voiculescu: Este o declaraţie profund NERUŞINATĂ. Mă DEZGUSTĂ