Două case au ars vineri seara în judeţ, una la Ştefăneşti, alta la Moşoaia. Deşi ambele erau locuite, niciuna dintre ele nu era
racordată la utilităţi şi totuşi au luat foc de la lumânări şi jarul din sobă. Într-unul dintre incendii, o femeie de 90 de ani a ars de vie.
O femeie de 90 de ani din Moşoaia a murit în casă
Ambele case au ars din temelii. La Ştefăneşti o femeie cu doi copii a rămas pe drumuri, iar la Moşoaia o bătrână de 90 de ani a ars de vie după ce întreaga locuinţă a fost cuprinsă de focul aprins de la jarul căzut din sobă. Ea locuia singură şi incendiul a fost văzut de vecini, care au sunat la 112. Nimeni nu a putut intra în casă până când incendiul nu a fost lichidat. Medicii de la Ambulanţă nu au mai putut face nimic pentru bătrână, acesta a murit. Trupul neînsufleţit al femeii a fost transportat la LML pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cu exactitate a cauzei decesului. Ioana Făcăleaţă
Două case au ars vineri seara în judeţ, una la Ştefăneşti, alta la Moşoaia. Deşi ambele erau locuite, niciuna dintre ele nu era
racordată la utilităţi şi totuşi au luat foc de la lumânări şi jarul din sobă. Într-unul dintre incendii, o femeie de 90 de ani a ars de vie.
O femeie de 90 de ani din Moşoaia a murit în casă
Ambele case au ars din temelii. La Ştefăneşti o femeie cu doi copii a rămas pe drumuri, iar la Moşoaia o bătrână de 90 de ani a ars de vie după ce întreaga locuinţă a fost cuprinsă de focul aprins de la jarul căzut din sobă. Ea locuia singură şi incendiul a fost văzut de vecini, care au sunat la 112. Nimeni nu a putut intra în casă până când incendiul nu a fost lichidat. Medicii de la Ambulanţă nu au mai putut face nimic pentru bătrână, acesta a murit. Trupul neînsufleţit al femeii a fost transportat la LML pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cu exactitate a cauzei de