Ordinul emis de Ministerul de Finaţe care a creat haos în vămile din România a fost ignorat de autorităţile vamale, la mai puţin de 24 de ore de când a intrat în vigoare, după ce toate punctele de trecere a frontierei deveniseră supraagolmerate.
Cozile interminabile şi nervii întinşi la maxim au determinat să renunţe la ordinul Ministerului de Finanţe după doar câteva ore de când intrase în vigoare.
Calvarul a început în dimineaţa zilei de vineri, 15 noiembrie fiind şi data de când acest ordin a intrat în vigoare. Noile reguli le-au dat mari bătăi de cap atât vameşilor, dar mai ales oamenilor, deoarece modalitatea de a fi puse în practică a fost una anevoioasă. Practic, prin acest ordin, se dorea restricţionarea cantităţilor de bunuri permise asupra celor care doreau să intre în România, însă problema mare s-a ivit atunci când oamenii au aflat că toţi pasagerii din autoturisme erau obligaţi să completeze nişte formulare. Astfel, controlul asupra unei singure maşini dura între 30 de minute şi o oră, în funcţie de numărul de pasageri.
Vineri a fost haos şi la Albiţa, cea mai mare vamă de la graniţa de est a României, acolo unde sute de basarabeni au aşteptat ore întregi la coadă pentru a putea intra în ţară.
Citeşte şi:
Revoltă în Vama Albiţa! Un ordin emis de Ministerul de Finanţe a creat haos şi a fost nevoie de intervenţia mascaţilor