În sediul Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR) de la Bruxelles funcţionează, începând cu data de 13 noiembrie, un birou al Uniunii Consiliilor Raionale din Republica Moldova (UCRM). „Deschiderea unui birou al Consiliilor Raionale din Republica Moldova la Bruxelles este un eveniment istoric, iar faptul că UNCJR a pus la dispoziție spațiul necesar funcționării acestuia este o dovada clară că susținem integrarea Moldovei în Uniunea Europeană“, a declarat Marian Oprișan, președintele UNCJR.
Pe 13 noiembrie, la inaugurarea biroului de la Bruxelles au participat: preşedintele UCRM, Ghenadie Cazacu, reprezentanți din șase consilii raionale, oameni de afaceri din domeniile viticol, patiserie, silvicultură, apicultură etc. De asemenea, la eveniment au mai participat: ambasadorul Republicii Moldova în Belgia, ES Mihai Gribincea, ambasadorul României în Belgia, ES Ştefan Tinca, alți oficiali ai celor două state.
Preşedintele Uniunii Consiliilor Raionale din Republica Moldova, Ghenadie Cazacu, a mulţumit preşedintelui UNCJR Marian Oprişan pentru tot sprijinul oferit acestei misiuni şi pentru acordarea spaţiului necesar funcţionării unui punct de lucru la Bruxelles, în așa fel încât funcţionari ai consiliilor raionale să poată veni la Bruxelles pentru a se forma în domeniul afacerilor europene.
Demersurile UNCJR legate de colaborarea cu UCRM se circumscriu politicii Guvernului României de susținere a Republicii Moldova pe calea integrării europene. De altfel, la Adunarea Generală a UNCJR din aprilie 2013, a fost semnat un acord de parteneriat cu Uniunea Consiliilor Raionale din Republica Moldova, iar la Consiliul Director din luna octombrie președintele UNCJR, Marian Oprișan a propus găzduirea unui birou al UCRM în sediul UNCJR de la Bruxelles.
În sediul Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din Româ