Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Gheţea NU va mai fi preşedinte CEC

Publicat in Revista22, duminică 17 noiembrie 2013 ·

Preşedintele CEC, Radu Gheţea, va fi schimbat din funcţie, a declarat, duminică, premierul Victor Ponta, într-o intervenţie telefonică la RTV, menţionând că îl susţine total pe ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, în verificarea activităţii manageriale a lui Gheţea, informeaza` Mediafax.

Întrebat de un analist politic aflat în studio dacă Radu Gheţea va mai rămâne preşedinte al CEC după "năzbâtia" de a acorda un credit ipotecar Ioanei Băsescu, şeful Executivului a răspuns negativ.

"Nu. Am vorbit cu domnul ministru de Finanţe, pentru că este singurul care are competenţa de a face schimbări în conducerea CEC, şi îl susţin total să verifice foarte clar lucrurile şi să propună măsurile care se impun. O să-l mai sune domnul Băsescu să-l apere pe cel care i-a dat credit, dar domnul Chiţoiu nu e aşa uşor impresionabil, am totală încredere că ştie să-şi facă treaba", a spus Ponta.

Premierul a ţinut să precizeze că CEC este o bancă al cărei capital este sută la sută proprietatea statului, iar ministrul de Finanţe are dreptul să examineze activitatea preşedintelui acesteia, în AGA şi în Consiliul director.

"Activitatea de ansamblu (a CEC-n.r.) este evident în supravegherea Ministerului de Finanţe, pentru că Ministerul de Finanţe e acţionarul, e proprietarul. E ca şi când la o televiziune sau o afacere, proprietarul care are sută la sută, sigur că nu poate să lase adunarea generaă sau consiliul de administraţie să facă orice cu banii respectivi", a mai spus Ponta.

Ministrul Finanţelor, Daniel Chitoiu, a afirmat că a fost sunat de către preşedintele Traian Basescu, în urmă cu două-trei săptămâni, care l-a rugat ca Radu Gheţea să nu fie schimbat de la conducerea Casei de Economii şi Consemnaţiuni (CEC) Bank, fără a motiva această intervenţie.

Declaraţia a fost făcută miercuri seară la Guvern, în contextul în care Ioana Băsescu, fiica pre

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 6 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 4 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 8 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 13 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 12 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Casa Albă: Trupele nord-coreene suferă pierderi masive pe frontul din Ucraina

News.ro acum 30 minute
Forţele nord-coreene se confruntă cu pierderi masive pe frontul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, numai în ultima săptămână o mie de soldaţi fiind ucişi sau răniţi în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 11 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 11 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 12 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

România, o țară foarte sigură. Suntem printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalității, asigură SUA și UE

Ziare.com acum 12 ore
România se numără printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalităţii, având o situație mai favorabilă în acest sens comparativ cu multe state din Europa de Vest, a anunțat vineri, 27 decembrie, Ministerul de Interne. Acest lucru este confirma

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°