Aproximativ 80 de orădeni au mărşăluit, duminică, pentru a 12-a oară, prin Oradea, arătându-şi nemulţumirea faţă de exploatarea cu cianuri a aurului de la Roşia Montană.
Descumpăniţi şi ei de numărul mic de protestatari adunaţi în Piaţa Unirii, manifestanţii au stat pe gânduri dacă să mărşăluiască sau nu. Au decis, totuşi, să-şi strige nemulţumirea pe traseul anunţat, adică din centru până în capătul cartierului Nufărul, străbătând şi zona Cantemir.
"Vrem natură, nu cianură", "Împreună salvăm Munţii Apuseni" sau "Uniţi salvăm toată România" au fost sloganurile care s-au auzit prin oraş. Ca de obicei, protestatarii au fost însoţiţi de echipaje ale Poliţiei Rutiere şi ale Jandarmeriei, care au avut grijă ca manifestanţii să rămână pe banda întâi de circulaţie, astfel încât să nu blocheze de tot traficul rutier şi să nu fie loviţi de maşini.
Pe lângă discuţiile despre pericolul de la Roşia Montană, protestatarii au discutat şi despre un cort pe care îl vor amplasa în oraş din 25 noiembrie şi unde, zilnic, voluntarii vor sta să împartă pliante informative şi să discute cu orădenii despre exploatările cu cianuri.
Chiar dacă gradele din termometre au scăzut deja, manifestanţii sunt hotărâţi să iasă în stradă şi duminica viitoare, tot de la ora 16.
Aproximativ 80 de orădeni au mărşăluit, duminică, pentru a 12-a oară, prin Oradea, arătându-şi nemulţumirea faţă de exploatarea cu cianuri a aurului de la Roşia Montană.
Descumpăniţi şi ei de numărul mic de protestatari adunaţi în Piaţa Unirii, manifestanţii au stat pe gânduri dacă să mărşăluiască sau nu. Au decis, totuşi, să-şi strige nemulţumirea pe traseul anunţat, adică din centru până în capătul cartierului Nufărul, străbătând şi zona Cantemir.
"Vrem natură, nu cianură", "Împreună salvăm Munţii Apuseni" sau "Uniţi salvăm toată România" au fost sloganurile care s-au auzit prin oraş. Ca