Au rămas mai puţin de 100 de zile până la startul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci (7-23 februarie), iar sezonul sportiv de iarnă şi-a intrat deja în drepturi. Una dintre cele mai urmărite competiţii, Cupa Mondială la schi alpin, a ajuns deja la a doua staţie (Levi, Finlanda) pe acest final de săptămână. Sâmbătă, în staţiunea finlandeză s-a desfăşurat primul slalom special feminin al sezonului, cu majoritatea vedetelor prezente la start. Înaintea cursei, specialiştii şi-au îndreptat atenţia, printre altele, spre austriaca Marlies Schild. Dilema? Va reuşi sportiva, în sfârşit, să egaleze recordul de victorii în Cupa Mondială, la această specialitate, deţinut de Vreni Schneider? Elveţianca s-a oprit la 34 de succese, în timp ce Schild a ajuns la cota 33 încă din februarie 2012. Răspunsul a venit destul de rapid, încă după prima manşă, când Marlies Schild a abandonat.
Fără austriaca implicată în lupta pentru primele poziţii, dar şi fără americanca Lindsey Vonn prezentă la start, interesul s-a "mutat" asupra Mikaelei Shiffrin, o altă reprezentantă a Statelor Unite. La numai 18 ani, sportiva a ajuns în Finlanda deja ca o mare vedetă, în palmaresul ei figurând patru victorii în Cupa Mondială la slalom, dar şi opt clasări pe podium. Shiffrin a eclipsat asistenţa şi la Levi prin două manşe fără greşeală. Americanca s-a impus cu un avans de peste o secundă şi se anunţă deja o pretendentă serioasă la câştigarea globului de cristal, cel puţin în această specialitate. Specialistă la slalom şi la "uriaş", Shiffrin s-a instalat deja şi la conducerea Cupei Mondiale, cu 140 de puncte. Ieri, la slalom, Shiffrin le-a învins pe Maria Hoefl-Riesch (Germania) şi Tina Maze (Slovenia). Astăzi, la Levi, este programată proma similară masculină.
Lindsey Vonn revine peste două săptămâni
Cupa Mondială la schi alpin programează în acest sezon 34 de curse la femini