Liviu Dragnea susține că alianța USL nu s-a rupt, dar și că social-democrații continuă să-l susțină pe Crin Antonescu la prezidențiale; cum se împart banii pentru creșteri salariale în 2014; în România s-au tăiat ilegal păduri anul trecut aproape dublu cât s-au tăiat în perioada 2009-2011; Victor Pițurcă schimbă primul “11″: 5 modificări în echipă pentru returul cu Grecia, sunt subiectele principale ale presei centrale apărute în week-end.
Vicepremierul Liviu Dragnea susține că alianța USL nu s-a rupt, dar și că social-democrații continuă să-l susțină pe Crin Antonescu la prezidențiale. Afirmațiile au fost făcute în cadrul emisiunii “După 20 de ani”, difuzată duminică, notează Gândul. Subiecte precum Roșia Montană sau exploatarea gazelor de șist au dus la schimburi dure de replici între membrii alianței USL, “mai mult dintr-o parte, mai mult de la PNL”, este de părere Liviu Dragnea, ministru al Dezvoltării Regionale.
Președintele de onoare al PC, Dan Voiculescu, a declarat, la Consiliul Național al partidului, că USL este în pericol, din cauza liberailor și că, dacă USL se va rupe și fiecare partid va avea un candidat pentru alegerile prezidențiale, și PC va desemna un candidat pentru Cotroceni. ‘PNL ne-a jignit și pe noi, continuă să aibă atitudini cel puțin imorale față de PSD, încearcă să se împrietenească cu PDL, cu Traian Băsescu, dintr-un singur motiv., Dorește și el să aibă rezultate maxime la alegeri’, a declarat azi Dan Voiculescu, citat de Jurnalul Național.
Președintele PNL, Crin Antonescu, a reacționat violent la atacurile lui Dan Voiculescu de sâmbătă. El l-a acuzat că face declarații ‘profund nerușinate’, susține Evenimentul Zilei. ‘Nu am avut niciun moment o apropiere de Traian Băsescu, dimpotrivă tensiunile în interiorul USL, între PNL și PSD, între mine și Victor Ponta au fost generate de momentul coabitării, de momentul negocieri