Vestea că preşedintele ia în calcul ocuparea funcţiei de prim-ministru după încheierea mandatului prezidenţial a împărţit în două tabăra susţinătorilor dreptei. Deşi mulţi oameni care au votat cel puţin o dată pentru alegerea lui Traian Băsescu ca primar, preşedinte şi împotriva demiterii sale au reacţionat entuziast, susţinând că preşedintele este prea tânăr pentru a renunţa la funcţiile executive şi că ţara are nevoie de competenţa sa, mulţi sunt şi cei ce se simt dezamăgiţi de o asemenea perspectivă.

Primul tip de reacţie era previzibil; cel de-al doilea, mai puţin. Resorturile raţionale şi emoţionale ale ambelor poziţionări au însă un numitor comun: lipsa de alternativă la Traian Băsescu. Diferenţa o fac soluţiile pe care unii şi alţii le văd ca rezolvare.

Primii cred că absenţa, cel puţin deocamdată, a unui candidat la preşedinţie cu şanse certe de a câştiga bătălia cu Victor Ponta şi Crin Antonescu reclamă rămânerea în arenă a lui Traian Băsescu. Potrivit lor, cel pe care preşedintele îl va recomanda ca succesor ar avea mai multe şanse de victorie cu „mentorul“ alături, umăr la umăr într-o bătălie care se anunţă crâncenă.

Din reacţiile publice şi din sutele de comentarii postate pe diversele forumuri de dezbateri reiese că majoritatea celor cărora nu le surâde ideea unei campanii prezidenţiale purtate mai degrabă sub flamura „Băsescu-premier“, decât pentru Boc, Ungureanu sau Predoiu preşedinte, nu au o problemă cu Traian Băsescu. Şi nici cu o realitate statistică din care ar reieşi că lumea s-a săturat atât de mult de actualul preşedinte încât nu l-ar vrea în ruptul capului alţi patru ani la Palatul Victoria, ceea ce ar însemna că o cursă electorală în tandem cu Băsescu mai degrabă i-ar dăuna candidatului pentru Cotroceni.

Cei ce critică strategia „Băsescu-premier“ o fac în primul rând pentru că reprezintă un compromis. Un nou comp