În sectorul 3, unde locuiesc, vad de câteva luni bune cum duduie PIB-ul împins de investiţiile şi cheltuielile primăriei. Actualul primar, Robert Negoiţă, a scos toate gardurile puse de fostul primar, Liviu Negoiţă, în jurul spaţiilor verzi de lângă blocuri, pentru a pune sub ele nişte borduri uriaşe. Oamenii au tot protestat de la balcoane că nu le trebuie aşa ceva, că se reduce spaţiul verde pe care muncitorii îl şi distrugeau în timp ce aşezau betoanele, dar în final au înţeles că nu au nicio şansă să oprească construcţia micilor cazemate şi că trebuie să îşi ia adio de la panseluţe şi iarbă. Pe bulevardul Decebal, furia plasării noilor borduri nu s-a oprit la marginea spaţiului verde, ci a luat cu asalt şi interiorul acestuia: pe mijlocul fâşiei de verdeaţă s-a săpat un şanţ larg, care trebuie să găzduiască nişte borduri speciale, decorative. Ignoranţi faţă de meandrele PIB-ului şi de logica economică a politicienilor, oamenii mârâiau şi aici la lucrătorii care tropăiau pe fostele ronduri de flori că nu vor bolovani şi şanţuri plătite aiurea din banii lor. De unde să înţeleagă ei că dacă statul le cheltuieşte banii confiscaţi prin taxe pentru a săpa un şanţ şi a-l acoperi la loc cu pământ de 20 de ori, deşi totul va arăta ca la început, sau chiar mai rău, între timp s-au creat locuri de muncă pentru lucrările inutile, iar cheltuielile publice făcute pentru nimic au ridicat şi PIB-ul raportat?

O astfel de logică scapă înţelegerii de bun-simţ a oamenilor obişnuiţi, dar există o armată de analişti, consilieri de prim-miniştri şi chiar reprezentanţi ai instituţiilor financiare internaţionale gata să jure că este mai bine pentru economie să cheltuiască statul decât oamenii şi că sărăcirea contribuabililor pentru a susţine investiţii publice face bine PIB-ului şi stabilităţii financiare a ţării.

Am auzit recent astfel de argument