Numele sună românesc, dar era franţuz. Un “sportsman” ce alerga în jurul Mănăstirilor Carmelite şi repara “inimi” de motociclete ori automobile. El e băiatul care a săltat elicopterul
Să fie opt, hai, zece minute de cînd reuniunea de cabinet s-a terminat. Armand Fallieres, Preşedintele Franţei, un tip impozant, cu alură de Titu Maiorescu, se jocă de-a pipa. Jean Thibaudin, Ministrul de Răsboiu’, bate flecurile şi zice, scurt: “Domnule, avem informarea! Paul Cornu a ridicat drăcovenia de la pămînt!” O uşă uitată deschisă “naşte” curent. Foaia calendarului se mişcă. Arată 14 noiembrie 1907.
Lăsăm Parisul şi urcăm în Normandia, la Lisieux. Aici vieţuieşte Paul Cornu. Sună-n româneşte, dar băiat-i franţuz. Puiul cel mare al unei familii cu 15 guri de hrănit. S-a aruncat în sămînţa ălui bătrîn, Jules, ce scornise, pe la 1890, un proiect de dirijabil, asemănător cu un zeppelin. Adică-i tehnic, îi place să inventeze, să caute, să repare motoare. Pe la 14 ani scornise un regulator de temperatură pentru incubator. Se băga şi la automobile. Primise comenzi de maşini din Ucraina, Anglia şi România!!! În plus, e un “sportsman” desăvîrşit. Merge pe bicicletă, aleargă cîteva ture în jurul Catedralei din Lisieux, suflare cu vreo 16.000 de oameni, unde ţine un atelier, alături de Cornu senior. Lumea nu-l vede cu ochi buni: după Lourdes, Lisieux e al doilea loc de pelerinaj din Franţa, cu Mănăstirea Carmelitelor în prim plan. Aici şi-a găsit să huruie motoare şi să o facă pe atletul?
Preţ total: 36.000 de dolari!
De ceva vreme, însă, Paul meştereşte la ceva. A adunat 120 de prieteni fideli, aceştia au donat cîte 100 de franci fiecare. În banii de azi, ar însemna cam 36.000 de dolari. Cu jumătate dintre ei a luat un motor Antoinette, cu opt cilindri în V. A vorbit cu domnul Duchese-Fournet, care ţine o fabrică, să-l adăpostească într-unul dintre hangarele d