Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sony are succes cu PlayStation 4: în 24 de ore vinde primul milion de unităţi

Publicat in Adevarul, duminică 17 noiembrie 2013 ·

În cât timp poţi ajunge la primul milion şi să ai succes? Dacă răspunsul este 24 de ore, atunci Sony are ceva succes de partea sa. PlayStation 4, noua sa consolă video, a ajunge în două ţări şi deja vânzările trec de prima cotă.

Sony PlayStation 4 a fost lansată doar în SUA şi Canada, iar compania deja a anunţat ca a vândut peste un milion de unităţi. E primul weekend „pe tarabă“ al consolei, iar din 29 noiembrie ajunge în Europa şi America Latină, scrie The Verge. După cum a fost moda ultimelor recorduri dărâmate, şi nu doar la console, PlayStation 4 a devenit consola care să se vândă cel mai repede, depăşind PlayStation 2 din Japonia. Dar i se pregăteşte un rival.

Din 22 noiembrie, Microsoft îşi scoate la înaintare produsul, consola Xbox One pentru următorii 5-10 ani. Cele două au o arhitectură similară, dar companiile le-au gândit diferit. Microsoft încearcă să facă Xbox One punctul central al divertismentului din sufragerie, pe când Sony încă se bazează mai mult pe jocuri, în plan secund fiind celelalte activităţi. Mai mult, Sony PS4 are de asemenea camere de urmărire a mişcărilor, dar nu sunt încă la fel de eficiente ca cele de la Microsoftşi nici gama de aplicaţii la fel de diversificată.

PS4 has sold through over 1 million units within 24 hours of the launch in North America!!! :D — Shuhei Yoshida (@yosp) November 17, 2013

Lansarea a fost cu succes pentru consolă, dar mulţi utilizatori s-au plâns de probleme cu aceasta. Cel mai des invocată problemă este „lumina albastră a morţii“. LED-ul consolei pulsează în lumină albastră, dar nu se întâmplă nimic. Compania susţine că doar 0,4% din console sunt afectate, dar încă n-a trimis o actualizare pentru a rezolva problema.

Consolele Sony sunt pe piaţă de aproape 20 de ani, iar mai jos, într-un videoclip publicat pe YouTube, sunt adunate toate modelele şi puse, la propriu, unul peste alt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 4 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Ucraina afirmă că a lovit un aerodrom militar rusesc

News.ro acum 4 ore
Forţele speciale ucrainene au lovit sâmbătă aerodromul militar rus Borisoglebsk din regiunea Voronej, lovind un depozit de bombe cu planare şi un avion de antrenament, a declarat armata ucraineană într-o postare pe social media, relatează Reuters. A

UPDATE - Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş / Incendiul a fost stins

News.ro acum 43 minute
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Consilier prezidențial: „Sunt prea multe comune/ Soluția este cu siguranță comasarea”

HotNews acum 31 minute
Radu Burnete, consilier prezidenţial pentru politici economice şi sociale, a afirmat, la Prima TV, că România are nevoie de o reformă administrativ-teritorială, în condiţiile în care actuala împărţire a judeţelor datează din anii 1960, în plină peri

Război în Ucraina, ziua 1.525. Bază aeriană rusă lovită. Moscova a lansat peste 300 de drone

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Ucraina a anunțat sâmbătă că a atacat o bază aeriană rusă din regiunea Voronej, în timp ce Rusia a lansat peste 300 de drone asupra teritoriului ucrainean, într-un nou val de atacuri aeriene. Potrivit Statului Major General al armatei u

Mihai Leu, un ultim mesaj: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit

News.ro acum 2 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte soţiei Anna şi fiului Marco, celor din lumea boxu

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Platforma Shein, amendată cu 40 de milioane de euro în Franța pentru reduceri înșelătoare

Adevarul acum 2 ore
Platforma Shein a fost sancționată cu 40 de milioane de euro de Autoritatea Antitrust din Franța, fiind acuzată de practici comerciale înșelătoare legate de modul în care afișa reducerile de preț pe site-ul său.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/32°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°