”Cele mai grave probleme care s-au abătut asupra lumii, în anii aceştia, sunt lipsa locurilor de muncă pentru tineri şi singurătatea în care sunt abandonaţi bătrânii. Bătrânii au nevoie de îngrijire şi de companie; tinerii - de muncă şi de speranţă. Dar nu au nici una nici cealaltă, iar necazul e că nici nu le mai caută. Sunt striviţi pe prezent. Spuneţi-mi: poţi trăi strivit de prezent? Fără memoria trecutului şi fără dorinţa de a te îndrepta spre viitor, construind un proiect, un viitor, o familie? Se poate continua astfel? Aceasta e, după mine, problema cea mai urgentă cu care se confruntă Biserica”.
Sunt cuvintele Papei Francisc, rostite în interviul realizat, la sfârşitul lui septembrie, cu Eugenio Scalfari, jurnalist şi politician ateu, co-fondatorul prestigioasei gazete de centru-stânga, ”La Repubblica”. O convorbire care, cum se întâmplă cu majoritatea declaraţiilor Sanctităţii Sale, i-a entuziasmat pe credincioşi şi a consternat clerul conservator.
Ce mai spune Suveranul Pontif, în dialogul din cămăruţa sa austeră, ”cam goală - o masă şi cinci sau şase scaune, un tablou pe perete”, observă jurnalistul (alt prilej de nelinişte pentru prinţii Bisericii): ”Prozelitismul este o absurditate solemnă, e lipsit de sens”. Şi aruncă în aer o dimensiune a catolicismului, cimentată în secole.
La întrebarea ”există o viziune unică a Binelui şi cine o stabileşte?”, răspunde nonşalant şi nonconformist, exaltând liberul arbitru: ”Fiecare dintre noi are o viziune proprie a Binelui şi chiar şi a Răului. Noi trebuie să-i îndemnăm pe oameni să înainteze spre ceea ce ei consideră că este Bine”. Lui Scalfari nu-i vine să creadă ce aude şi reformulează: vreţi să spuneţi că ”fiecare trebuie să asculte de propria conştiinţă. Cred că acesta este una dintre declaraţiile cele mai curajoase făcute de un Papă”. Francisc continuă, impeturbabil: ”Repet. Fiecare are
