Fostul arbitru internațional Adrian Porumboiu, în prezent patronul echipei FC Vaslui, îi critică pe „fluierașii” care au oficiat la partida Grecia - România 3-1. Sursa: Reuters
În partida de vineri seară, de pe stadionul „Karaiskakis”, Grecia a deschis scorul dintr-un ofsaid nesemnalizat, iar Adrian Porumboiu susține că acea gafă a arbitrilor a contat mult în economia jocului. „Vă spun asta atât din experiența de arbitru, dar și din cea de conducător de club. Dacă arbitrul greșea evident la faza în care Grecia a deschis scorul și presupunem că era 1-0 pentru România, eu vă garantez că nu pierdeam meciul. Deci psihologic primești o lovitură neregulamentară, în condițiile în care noi începusem bine partida.
Echipa a jucat slab, dar luați în considerare și factorul psihologic. Vreau ca acasă, în minutul 10, să avem 1-0 datorită unei erori de arbitraj și să vedeți atunci cum o să joace echipa! Îmi doresc asta, chiar dacă nu e fair-play. Grecii au fost mai buni, dar nu a fost diferența asta.
Arbitrul ne-a fluierat cu laserul, îndepărtându-ne de anumite faze. Un arbitru deștept face ce a făcut acel arbitru de la Atena. La 1-0 pentru România, n-am fi pierdut niciodată meciul”, a declarat Porumboiu, la Dolce Sport.