Găsesc, într-un eseu al lui Eugenio d`Ors, o istorioară pe care pretinde că o ştie de la Charles Maurras, care, la rîndul său, spune că a aflat-o de la Anatole France. În paranteză fie spus, aflu din eseul lui Eugenio d`Ors că Maurras se referea la Anatole France numindu-l "maestrul meu". Sursa: CODRIN PRISECARU

Totuşi, e greu de găsit intelectuali mai diferiţi ca France şi Maurras! Unul e alfa, altul e omega; unul e mult la dreapta, contrarevoluţionar, naţionalist cu puternice nuanţe fasciste, catolic neînduplecat (Maurras), celălalt e la stînga, revoluţionar pînă la anarhie, apropiat de Internaţionala Muncitorească, susţinător de la înfiinţare al cotidianului "L`Humanite", comunistoid, chiar dacă critic la adresa Sovietelor în ultimii ani ai vieţii (France). Singurul lucru comun între cei doi este că, ambii, la bătrîneţe, au plătit cumva excesele politice din tinereţe; e drept, Maurras plătind un preţ ceva mai mare decît France, totuşi. În fine, iau lucrurile ca atare, închid paranteza nu fără a-mi promite că voi cerceta mai amănunţit să aflu de ce Charels Maurras se referea astfel la Anatole France şi merg la poveste.

Mica istorie este despre Gustave Courbet (1819-1877), cunoscutul pictor francez, promotor al realismului, fire liberă ("nu aparţin nici unei şcoli, nici unei biserici, nici unei instituţii, nici unei academii şi nici unui regim, în afara regimului măreţ al libertăţii"), tumultuoasă, excesivă, tip abundent în gesturi şi obsesii – numai bun de revoluţionar/anarhist. Aşa se şi explică implicarea sa activă în Comuna din Paris (1871). Se zice că, în vremea boemei sale ante-comunarde, Courbet obişnuia să vitupereze cu pumnii ridicaţi împotriva capodoperelor clasice din colecţia de la Luvru. Uneori, euforic probabil, mergea pînă aproape de Palat şi striga în gura mare ameninţări la adresa pînzelor de acolo. În zilele demente ale Comu