Zeci de copii, părinţi, politicieni şi „musafiri” din toate domeniile de activitate s-au aflat sâmbătă la prânz, preţ de câteva ore, într-o locaţie de consum din Piaţa Victoriei din Petroşani, unde a fost organizată, inedit, o expoziţie cu vânzare a unor piese create de elevii de la Cercul de Metaloplastie din cadrul Clubului Copiilor şi Elevilor Petroşani.
Un spaţiu neconvenţional propice artei
Acţiunea a fost organizată de prof. Ştefania-Mihaela Cioc împreună cu consilierul local Costel Postolache, iar banii strânşi (din vânzarea exponatelor metaloplastice, dar şi a desenelor sau a graficii expuse) vor fi folosiţi de către cei din Cercul de Metaloplastie în achiziţionarea de materiale necesare creării pe viitor a altor mici opere de artă, precum şi pentru cadouri făcute unor copii de Crăciun, tineri greu încercaţi, aflaţi într-o stare materială proastă şi care numai cu ajutor pot simţi şi ei bucuria sărbătorilor de iarnă.
„Acţiunea de astăzi se vrea a fi una repetitivă. Foarte multă lume m-a întrebat de ce am ales o locaţie ca aceasta… Am ales acest spaţiu deoarece de doi ani şi jumătate, de când sunt profesor la Clubul Copiilor şi Elevilor Petroşani, deşi am avut zece expoziţii în lăcaşe de cultură, nu prea au venit mulţi invitaţi, decât vreo câţiva iubitori de artă şi câţiva părinţi, uneori copiii fiind foarte dezamăgiţi. Ne-am gândit că e timpul să schimbăm ceva, şi cu dl. Postolache, căruia îi mulţumesc că ne-a găzduit aici, am căzut de acord că o expoziţie cu vânzare ar fi cea mai nimerită. Şi, după cum vedeţi nu ne-am înşelat, locaţia e plină cu toate categoriile de oameni şi de profesii diferite, plus mai mulţi părinţi şi copiii care au lucrat la aceste exponate. Cred că în felul acesta promovăm arta, promovăm talentul copiilor noştri, promovăm clubul copiilor şi promovăm şi locaţia, în acest fel toată lumea fiind mulţumită.