Ne-a batut, ba inca la doua goluri diferenta, o alta formatie a Greciei decat cea pe care am anticipat-o. Eram pregatiti pentru o echipa modesta si posomorata, mai interesata sa-si impiedice adversarul sa joace decat sa joace ea insasi.
Cand colo, trupa lui Santos a pornit in forta, asemenea unui boxer decis sa incheie socotelile fara intarziere, dezlantuit. Pasind direct si agresiv, a izbutit sa marcheze, iarasi contra obisnuintei, de doua ori in interval de numai 20 de minute.
E drept, a inscris golul 1 dintr-un ofsaid greu de sesizat, DAR OFSAID, dupa care a revenit iar la conducere, terminand astfel, logic, in avantaj prima repriza. Chiar daca nu semnificativ, elenii s-au dovedit mai activi si mai pragmatici, intr-un cuvant superiori unor fotbalisti romani CARE AU RAMAS DATORI PANA LA PAUZA SI VOR RAMANE PANA LA FINAL.
Intr-adevar, baietii lui Piturca s-au zbatut, dar au inotat parca impotriva apei, fara vlaga si fara spor. N-au stiut sa tina de minge in putinele momente cand au avut posesia si nici sa o fructifice, vulnerabil fiind cu precadere flancul stag al defensivei, unde Rat a intarziat adesea, iar Tanase a coborat rareori. Cu un Cocis peste tot si nicaieri, cu un Marica de regula uitat in spatele baloanelor si cu un Bourceanu hotarit sa faca totul de unul singur, echipa noastra a inselat asteptarile.
Jumatatea secunda nu a adus nimic nou. Spre regretul nostru, nici revirimentul “tricolorilor”, care au continuat sa joace LA ALIBI, UN FEL DE V-ATI ASCUNSELEA. Realizand si golul 3, acelasi Mitroglou a inchis practic partida, in ciuda faptului ca, avand apa la gat, Piturca a apelat la Lazar si la Grozav, la spartul targului si la Maxim! A fost insa prea tarziu. A castigat Grecia, echipa mai buna.
Dincolo de evolutie si de infrangere, handicapul de la Pireu nu pare irecuperabil. Sa fim insa corecti cu noi insine si sa admitem ca e
