Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Credeți că va urma o grevă generală în sistemul sanitar? Cum comentați măsurile luate de ministerul sănătății în acest an?

Publicat in Impact in Gorj, luni 18 noiembrie 2013 ·

„O grevă generală presupune o organizare specială pregătită de elite credibile, mai puţin compromise, de o competenţă recunoscută şi cu o carte de vizită autoritară. Mai avem aşa ceva în rândurile sistemului sanitar din România? Da! Respectându-se proporţia de 80 şi 20% (cei cinstiţi). O grevă generală mai presupune o participare efectivă la grevă. Mai are sistemul sanitar încredere în potenţialul sindicatelor? Credeţi că personalul sanitar nu-şi dă seama de pericolul care-i paşte ulterior grevei, înghesuindu-se singuri la retrogradări, disponibilizări, pensionari anticipate, etc. Pe scurt: nu mai cred în greve generale, nu mai cred în sindicate, nu mai cred în curajul oamenilor, frica zilei de mâine devenind cel mai periculos flagel al vremurilor pe care le trăim. Referitor la măsurile luate în sistemul sanitar, eu ca unul neafectat încă nu-mi dau seama, dar urmărind punctele de vedere ale specialiştilor autentici cred că ne cârpim, că luăm măsuri cu efecte imediate din punct de vedere al economiştilor (specialitatea ministrului) nu al pacienţilor şi personalului sanitar. Dacă mă refer la politicienii de la guvernare îşi manifestă şi ei un punct de vedere cu care nu sunt de acord. Şi în sănătate e ca la agentul termic la Bucureşti: când ai apă caldă să-ţi faci baie caloriferele sunt reci şi invers. Lifturile şi cârjele politice au îmbolnăvit, nu numai fizic ci şi psihic, cea mai mare parte a populaţiei acestei ţări. Din acest motiv nu mai cred în măsurile luate de habarniştii politici plasaţi cu liftul la ultimul nivel, ei necunoscând cum arată scările. Mă apucă nostalgia şi regret regimul de tristă amintire, dar nu din toate punctele de vedere”Luminona B.

„Cred că o grevă generală ar destructura tot sistemul. Mi se pare că se încearcă să se facă altceva, decât s-a promis. Cel mai mult vor avea de suferit oamenii, dar cui îi pasă de oameni?”anonim

„Si

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la Ministerul Educației Ce subiecte au avut de rezolvat elevii la Bacalaureat, proba de Limba și Literatura română și care era rezolvarea acestora (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 2 ore
Subiectele la Limba română de la examenul de Bacalaureat 2024 au fost publicate astăzi în secțiunea specială de pe edu.ro, unde este disponibil și baremul de corectare. Subiectele și baremul pot fi consultate în secțiunea Documente a materialului pe

Justiţia spaniolă refuză să-l amnistieze pe Carles Puigdemont şi menţine mandatul de arestare emis pe numele acestuia

News.ro acum 55 minute
Tribunalul Suprem spaniol, cea mai înaltă instanţă judiciară spaniolă, a refuzat să-l amnistieze pe liderul separatist Carles Puigdemont - care se află în exil de când a fugit din ţară, în urma secesiunii eşuate a Cataloniei în 2017 - şi a menţinut

Actriţa Ileana Stana Ionescu a încetat din viaţă

Crai Nou acum o ora
Actriţa Ileana Stana Ionescu a murit ieri, a anunţat Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti. „Teatrul Naţional «I.L.Caragiale» din Bucureşti anunţă cu tristeţe că astăzi, 30 iunie, actriţa Ileana Stana Ionescu a plecat într-o lume mai bună.

Cseke Attila anunţă că UDMR a pledat în discuţiile de la Palatul Victoria pentru necesitatea separării alegerilor prezidenţiale de alegerile parlamentare: Prezidenţialele pot fi stabilite pentru luna octombrie

News.ro acum o ora
Liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, a anunţat după consultările cu premierul Marcel Ciolacu de la Palatul Victoria că UDMR a pledat pentru necesitatea separării alegerilor prezidenţiale de alegerile parlamentare, el precizâjnd că prezidenţialele

Nicolae Ciucă, după şedinţa conducerii PNL: Toţi membrii Biroului Politic Naţional au fost de acord să susţinem desfăşurarea alegerilor prezidenţiale la termen

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni, după şedinţa conducerii PNL, că toţi membrii Biroului Politic Naţional au fost de acord să susţină desfăşurarea alegerilor prezidenţiale la termen. Preşedintele PNL a declarat după şedinţa conducerii

Partidele franceze se grăbesc să construiască un front anti-extrema dreaptă înainte de turul al doilea al alegerilor parlamentare anticipate

News.ro acum o ora
Partidele politice din Franţa încercau luni să construiască un front unit menit să blocheze calea spre guvernare a partidului de extremă-dreapta Rassemblement National (RN) al lui Marine Le Pen, după ce acesta a înregistrat rezultate istorice câştig

Misiunea comună constituită de Bulgaria, România şi Turcia pentru curăţarea Mării Negre de mine

Ziua Constanta acum 50 minute
Misiunea comună constituită de Bulgaria, România şi Turcia pentru curăţarea Mării Negre de mine şi asigurarea astfel a siguranţei transportului maritim, inclusiv pentru navele care transportă cereale ucrainene, a început luni cu o ceremonie la Istan

Mircea Geoană, acuzat de plagiat la lucrarea sa de doctorat

Ziua Constanta acum 5 ore
Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, se confruntă cu acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan scrie pe site-ul PressOne că Geoană a preluat în lucrarea sa de doctora

Edi Iordănescu, mesaj războinic înainte de România - Olanda: „E un meci de acum ori niciodată”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Edi Iordănescu (46 de ani), selecționerul României, a transmis un mesaj de luptă înaintea , din optimile Euro 2024. „Tricolorii” au avut un turneu final de vis până acum. Au câștigat grupa E și au ajuns după 24 de ani în optimile unui Campionat Euro

Nokian a produs la Oradea prima anvelopă din fabrica unde investeşte 650 de milioane de euro

Ziarul Financiar acum 52 minute
♦ Producţia comercială va începe în prima parte a anului 2025. Nokian Tyres, care derulează o investiţie de 650 mil. euro într-o nouă unitate de producţie a anvelopelor la Oradea, a produs deja prima anvelopă, iar proiectul de construcţie evoluează

Vremea

București
acum

36°
lun.

21°/37°
mar.

21°/38°
mie.

19°/29°
joi

19°/30°
Iasi
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

17°/31°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

22°/28°
mie.

20°/27°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

17°/21°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

33°
lun.

21°/34°
mar.

18°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°