Conpet a continuat seria meciurilor bune şi a obţinut cel de-al doilea punct din retur, remiza de pe Municipal cu CS Afumaţi, una dintre candidatele la promovare din seria a doua a Ligii a III-a, fiind una dintre surprizele acestei etape.
Oaspeţii au ratat trei mari situaţii de gol până în minutul 35 prin Ionică, Stanca şi Vlada apoi gazdele au echilibrat jocul şi, în minutul 37, Andrei Crăciun a reuşit un eurogol, astfel că la pauză Conpet conducea cu 1-0.
La două minute de la reluare, Ilie l-a faultat în careu pe Vlada, Ionică a marcat şi scorul a redevenit egal, min. 47: 1-1. În continuare s-a jucat pe contre. Nicoliţă (min. 69) nu a gestionat bine o minge primită de la Crăciun, a amânat momentul şutului prea mult şi apoi a trimis mingea, dintr-un unghi dificil, în plasa laterală. Cu opt minute înainte de finalul meciului, Sergiu Bar a şutat plasat la colţul scurt însă, atent, Cireaşă a degajat mingea de pe linia porţii. La doar trei minute distanţă, Ilie a jucat în mod intenţionat mingea cu mâna în propriul careu şi oaspeţii au beneficiat de al doilea penalty, Vlada a marcat şi jucătorii de la CS Afumaţi se considerau deja învingători. Însă în penultimul minut de joc al partidei Conpet a beneficiat de o lovitură liberă indirectă în careul oaspeţilor, Bogoş i-a pasat lui Marcel Gheorghe iar acesta a şutat în plasa porţii lui Mihalcea şi a stabilit scorul final, 2-2.
Conpet: Tudor - Dumitraşcu, Stănciulescu, Ilie, Cireaşă - Bogoş, Vârlan, Crăciun, Niţă (min. 82: Grozea) - Nicoliţă (min. 89: Preda), Radu (min. 59: M. Gheorghe).
Conpet a continuat seria meciurilor bune şi a obţinut cel de-al doilea punct din retur, remiza de pe Municipal cu CS Afumaţi, una dintre candidatele la promovare din seria a doua a Ligii a III-a, fiind una dintre surprizele acestei etape.
Oaspeţii au ratat trei mari situaţii de gol