Microsoft, cel mai mare producător de software din lume, a achiziţionat în 2003 antivirusul RAV produs de compania românească GeCAD Software, tranzacţie care îl aduce pentru prima dată în prim-plan pe Radu Georgescu, fondatorul GeCAD. Astăzi, uitându-se în urmă cu zece ani, Georgescu spune despre tranzacţia cu Microsoft că „a fost un deal reuşit“. Afacerea RAV a pornit de la un singur computer 286, pe care Georgescu l-a achiziţionat cu 1.500 de dolari în facultate pentru a-şi finaliza proiectul de licenţă.
Folosindu-se de experienţa de programator pe care o acumulase în timpul facultăţii, şi-a deschis o firmă şi a început să dezvolte propria tehnologie antivirus. Numărul de angajaţi ai Gecad a crescut de la trei oameni la aproape 100 la momentul tranzacţiei cu Microsoft.
De la deal-ul cu Bill Gates antreprenorul român a mai semnat alte două tranzacţii: în 2010 Georgescu vinde 83% din Gecad ePayment, integrator de soluţii de plăţi electronice, către gigantul sud-african Naspers, iar în toamna acestui an bifează a treia tranzacţie, vânzarea furnizorului de soluţii şi servicii pentru distribuţia electronică de software Avangate către fondul de investiţii american Francisco Partners, un fond care dispune de active de 7 miliarde de dolari.
Radu Georgescu a primit anul acesta titlul de Antreprenorul Anului 2013 la Gala Campioni în Business şi a explicat de ce a semnat a treia tranzacţie importantă în industria IT&C.
„Am fost întrebat întotdeauna de ce îmi dau «copilul», pentru că o companie antreprenorială trebuie să stea într-o generaţie sau două în familie. Răspunsul meu este: ceea ce îmi place să fac cel mai mult este să construiesc de la zero. Mi se pare fenomenal să începi ceva din nimic, cu o foaie de hârtie în faţă şi să îţi imaginezi ceva care peste o săptămână sau o lună se transformă într-un business plan. După c