Am văzut, deunăzi, o ştire pe postul local de televiziune în care ne erau prezentaţi elevii unei prestigioase unităţi de învăţământ din Slatina care, unul după altul, se întreceau să sară gardul şcolii. Ideea este că forul de conducere al învăţământului din judeţ le-a cerut şcolilor să-şi ţină porţile închise pe parcursul orelor de curs, iar accesul să se facă pe o singură intrare, cu pază. Această directivă le-a cam dat peste cap planurile elevilor noştri care poate că nu aveau chef de toate orele din curriculum şi i-a determinat să fie inventivi pentru a ieşi din această situaţie.

Rând pe rând, fete şi băieţi, elevii s-au apucat să sară gardul nu foarte înalt spre a-şi putea vedea de activităţile cu adevărat importante, departe de plictiseala din sălile de clasă.

E bine! Este bine că au fost securizate, cât de cât, unităţile de învăţământ şi nu mai poate ieşi şi intra cine şi când vrea. Este bine şi că elevii au sărit gardul respectiv, dând dovadă de ingeniozitate, un lucru ce le va folosi foarte mult în viitoarele meserii pe care le vor avea, atunci când vor intra în lumea reală. Dar să nu cădem în extrema cealaltă! Mi-aduc aminte că, prin clasa a X-a, eram la unul dintre puţinele licee care aveau pază plătită la intrarea în şcoală.

Deşi paznicul respectiv îşi lua salariul din cotizaţiile elevilor, lucru pe care nu-l consider normal, omul îmbrăcat în negru îşi permitea să-i ţină pe adolescenţi la poartă până când se făcea o oră. Ora diferea, în fiecare zi, în funcţie de cum considera paznicul. Vara era bine, dar iarna, când mai era şi zăpadă şi îngheţ, parcă era mai bine să aştepţi începutul cursurilor pe holul şcolii sau într-un alt loc adăpostit. După 10-20 de minute în ger, îţi trecea cheful şi de şcoală şi de tot şi îţi venea să te duci în barul care se înfiinţase peste stradă, în fostul garaj al partidului, unde astăzi găsim