Olimpia a scos un punct în prelungiri sâmbătă, scor 1-1, la Severin, cu FC Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a 12-a a Ligii a 2-a, Seria a II-a. Gazdele au deschis scorul în minutul 57, prin Stoianof, iar oaspeții au egalat în minutul 90+2, prin Ene. A fost al patrulea meci la rând fără victorie, atât pentru gruparea patronată de Adrian Mititelu, care ocupă locul al 5-lea în clasament, cât şi pentru Olimpia care rămâne pe locul opt. Olimpia n-a jucat nici mai bine, dar nici mai rău decît a făcut-o în meciul de la Bistriţa din ultima etapă a turului când s-a văzut învinsă la ultima fază…Doar că, lucru important, norocul a revenit acum în tabăra galben -albaştrilor care au reuşit să obţină un punct, din nou în prelungiri! S-a păstrat oarecum scenariul meciului din tur când Craiova a deschis scorul la începutul reprizei secunde iar Olimpia a egalat pe final prin Bujor.
Oltenii au dominat clar jocul, au avut o posesie superioară şi au reuşit chiar să deschidă scorul prin Stoianof în minutul 57. Au urmat apoi alte ratări , duo-ul de şuturi, Săceanu şi Bălan, s-a remarcat şi în repriza secundă, lansând torpile către poarta sătmăreană. Ultimul menţionat putea dubla avantajul alb-albaştrilor la doar zece minute de la golul lui Stoianof, însă lipsa de experienţă a tânărului vârf craiovean s-a simţit încă o dată. Acesta n-a reuşit să reia spre plasă din 10 metri, după o pasă bună a lui Goge. Asediul la poarta oaspeţilor s-a accentuat odată cu trecerea timpului, Ştiinţa dovedindu-se într-o formă bună de joc.
În minutul 82 juveţii trimit încă o dată mingea în plasa Olimpiei, doar că reuşita lui Căle e anulată de centralul Ionescu pe motiv de fault la portar.
Tibi Csik caută cu disperare egalarea şi trimite pe teren toţi atacanţii de pe banca de rezerve…Şi, culmea, cu atacanţii Marinaş, Feier, Dragoş, Bujor şi Lemac în teren Olimpia avea să egalez