Nicoleta Mihaela Marcu este o tânără profesoară de engleză şi română, de 25 de ani, care predă la şcoala din comuna Tănăsoaia. Este pasionată de meseria de dascăl şi cu dragoste pentru copii. Deşi nu este de prea mulţi ani cadru didactic, speră ca în cariera sa să scoată la lumină inteligenţa şi bunul simţ al copilului de la ţară. Este adjudeancă, fiind absolvită a Liceul Teoretic „Emil Botta” din Adjud. A urmat cursurile Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii „Vasile Alecsandri” Bacău, promoţia 2010. În acelaşi an şi-a început şi activitatea la catedră, la Şcoala din Păuneşti, de care a fost foarte ataşată. După schimbarea directorului, în 2012, a venit la Şcoala din Tănăsoaia, a cărei directoare este chiar soacra sa. Aici a găsit o adevărată familie, un colectiv unit şi nişte copii frumoşi, care îi răsplătesc eforturile cu mult bun simţ şi ascultare. Predă engleză şi limba română şi speră că la finalul celor opt ani de studiu, copiii vor putea continua viaţa cu o lecţie importantă învăţată de la ea: aceea că pot visa că vor face mai mult chiar decât au sperat vreodată.
Reporter: Ce vă place cel mai mult aici?
Nicoleta Mihaela Marcu: Îmi place că sunt ataşaţi şi afectuoşi copiii faţă de cei de la oraş. Ştim foarte bine că nu mai există nici respect pentru cadrul didactic. Este frumos şi colectivul.
Rep.: Ce vă place cel mai mult să predaţi: limba română sau limba engleză?
N.M.M.: Limba română este preferata mea, n-am renunţat. Dar nici engleza nu-i urâtă. Având în vedere că ei până acum au făcut franceza, este greu. Nu este uşor nici pentru mine, nici pentru ei.
Rep.: De ce aţi ales această meserie?
N.M.M.: În timpul facultăţii am făcut practică la universitate, mi-a plăcut, am avut nişte metodişti foarte buni şi am zis să merg pe acelaşi trend. Sora mea este profesoară de limba română