Zilele trecute a fost încheiată licitația privind lucrările de sistematizare a intersecției dintre Bulevardul Unirii și Strada 1 Decembrie din Focșani. Lucrările vor costa 873.209 lei, din bugetul local al municipiului, potrivit SEAP, unde a fost publicat anunțul de achiziție publică.
Lucrările de modernizare a intersecţiei cu sens giratoriu de la Comcereal se vor desfășura pe parcursul unui an. Intersecția va avea trei benzi de circulaţie, una cu lăţimea de 4 metri şi două cu lăţimea de câte 3,5 metri. Vor exista patru insule radiale, câte una pe fiecare ramură a intersecţiei. De asemenea, vor fi amenajate treceri de pietoni pe fiecare ramură, intersecţia va fi iluminată nocturn, vor fi amplasate indicatoare şi va fi trasat marcaj. Vor fi completate elementele de canalizare şi vor fi amenajate trotuare noi. În prezent, circulaţia în această intersecţie se desfăşoară într-un sens giratoriu provizoriu, după ce iarna trecută un stâlp care susţinea unul dintre semafoare a cedat.
Zilele trecute a fost încheiată licitația privind lucrările de sistematizare a intersecției dintre Bulevardul Unirii și Strada 1 Decembrie din Focșani. Lucrările vor costa 873.209 lei, din bugetul local al municipiului, potrivit SEAP, unde a fost publicat anunțul de achiziție publică.
Lucrările de modernizare a intersecţiei cu sens giratoriu de la Comcereal se vor desfășura pe parcursul unui an. Intersecția va avea trei benzi de circulaţie, una cu lăţimea de 4 metri şi două cu lăţimea de câte 3,5 metri. Vor exista patru insule radiale, câte una pe fiecare ramură a intersecţiei. De asemenea, vor fi amenajate treceri de pietoni pe fiecare ramură, intersecţia va fi iluminată nocturn, vor fi amplasate indicatoare şi va fi trasat marcaj. Vor fi completate elementele de canalizare şi vor fi amenajate trotuare noi. În prezent, circulaţia în această intersecţie se desfăşo