Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Ceahlăul” legalizează postlicealele din Neamț

Publicat in Ceahlaul, luni 18 noiembrie 2013 ·

Ziarul „Ceahlăul” a semnalat la sfârșitul lunii octombrie că în sala de ședințe a Consiliului Local din Bicaz este găzduită o Școală Postliceală Sanitară din Bacău, care își desfășoară cursurile acolo… cu elevi, profesori și note. Cazul Postlicealei din Bicaz iese la iveală după ce, tot ziarul „Ceahlăul”, a sesizat situația Școlii Postliceale Sanitare «Moldova», cu acre-ditare în Roman, dar care a funcționat fără autorizație în cadrul Colegiului Tehnic „Ion Creangă”.

Primarul Bicazului, Nicolae Sălăgean declara la acea vreme că a vorbit cu reprezentanții școlii pentru a se asigura că este totul în regulă și că elevii care s-au înscris la această școală nu vor fi înșelați. Mai exact, este vorba de Școala Postliceală Sanitară Bacău din cadrul Asociației pentru Promovarea Învățământului European Bacău (APIEU). Asociația a fost înființată în 2007 și tot de atunci are experiența organizării de cursuri de formare profe-sională în mai multe domenii. În urma articolului prin care precizam că școala cu „rădăcini” în Bacău își desfășoară activitatea și în Bicaz, Inspectoratul Școlar Neamț a dorit să verifice dacă această unitate de învățământ funcționează în legalitate.

Când te „frigi”… sufli și în postliceale

Joi, 14 ianuarie, Viorel Stan, inspector general școlar al ISJ Neamț declara: „În urma articolului apărut în ziarul «Ceahlăul» (n.r. „Postliceala din Consiliul Local”), Inspectoratul Școlar Jude-țean Neamț s-a autosesizat și verifică să vadă dacă școala este în legalitate și dacă există o autorizație de funcționare pentru orașul Bicaz. Nu vrem să ne trezim că se întâmplă ce s-a întâmplat și la Târgu Neamț”. La acea dată, generalul preciza că a găsit doar un număr de telefon la care nu răspunde nimeni și că ceva nu i se pare în regulă. Pentru a vedea în ce condiții se desfășoară cursurile de la Bicaz, duminică, 17 noiembrie, am mers la locul unde reprezent

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

🚨 LIVIU MIHAIU ȘI MIREL PALADA! | Cifre, proteste și candidaturi! | „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”

Gandul acum o ora
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 7 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Mihaiu și Mirel Palada Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul. CITEȘTE ȘI: MARIUS TUCĂ SHOW Marius Tucă Show începe miercuri, 7

Nicușor Dan, despre planul lui George Simion de a concedia 500.000 de bugetari: „O prostie”

HotNews acum 3 ore
Candidatul independent, Nicușor Dan, a criticat planul anunțat de prezidențiabilul AUR, George Simion, care a afirmat marți seară că vrea să reducă cu 500.000 numărul bugetarilor din instituțiile statului. „Asta e prostie pentru că dacă ne uităm pe

“EXCLUSIV DINAMO”, de la ora 17.00. Dinamo trebuie să cumpere un jucător pentru a-i face pe plac lui Gigi Becali!

Cancan acum 33 minute
“Exclusiv Dinamo”, ediție nouă astăzi, de la 17.00. Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu informații despre negocierile secrete cu Gigi Becali. Dinamo e nevoită să cumpere urgent un jucător! Discutăm despre un salariu faraonic pe care îl pri

10 firme de ride-sharing au prejudiciat bugetul cu peste 51 milioane de lei prin neplata impozitelor şi contribuţiilor

G4Media acum 42 minute
Inspectorii antifraudă au identificat 10 societăţi care activează pe piaţa transportului alternativ de persoane şi care au cauzat bugetului de stat un prejudiciu total de peste 51,7 milioane de lei prin neplata impozitelor, contribuţiilor sociale şi

INHGA Cod galben de inundații pe râuri din opt județe. Printre ele se află și județul Tulcea

Ziua Constanta acum 2 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până joi dimineața pe râuri din opt județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis,

Nicușor Dan confirmă că este „procesoman”: Acest calificativ cred că e o garanție suficientă că voi întări statul de drept din România

Adevarul acum o ora
Nicușor Dan, candidatul indepent la prezidențiale, susține că atributul de „procesoman” care i-a fost pus este o garanție suficientă că va întări statul de drept din România.

Conclavul pentru alegerea noului Papă începe astăzi, 7 mai 2025

Ziua Constanta acum 6 ore
Formula istorică în limba latină care marchează închiderea Capelei Sixtine - 'Extra omnes' - va fi pronunțată de maestrul celebrărilor liturgice pontificale în 7 mai, ziua de începere a Conclavului. Data a fost stabilită în 28 aprilie, de cei aproxi

Fostul președinte Ion Iliescu, mesaj pentru angajații SPP de ziua lor: „Oameni echilibrați, dedicați, integri și discreți”

Adevarul acum o ora
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a transmis miercuri, 7 mai, un mesaj cu ocazia aniversării a 35 de ani de la înființarea Serviciului de Protecție și Pază (SPP).

Ilie Bolojan îndeamnă la un vot „istoric”: „Votați așa cum vă dictează conștiința, dar gândiți-vă la normalitate, România europeană”

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a făcut un apel important către cetăţeni în cadrul Romanian Business Leaders Summit. Potrivit News.ro, Bolojan a îndemnat românii să participe la vot şi să-şi exercite dreptul democratic conform prop

Sorana Cîrstea s-a retras de la turneul WTA de la Roma

Mediafax acum o ora
Sportiva din Târgoviște urma să joace, miercuri, în primul tur al turneului, cu jucătoarea australiană Caroline Dolehide, numărul 73 în clasamentul WTA. Sorana, însă, a anunțat chiar înainte de disputarea partidei că se retrage, din cauza unei accid

Vremea

București
acum

23°
mie.

13°/24°
joi

10°/19°
vin.

11°/21°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/14°
joi

10°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

24°
mie.

13°/24°
joi

12°/14°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

10°/16°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/14°
Timisoara
acum

14°
mie.

10°/15°
joi

7°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/17°