Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicii români pleacă în străinătate încă din rezidenţiat. DIFERENŢĂ ENORMĂ între câştigurile din România şi cele din Vest

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 17 noiembrie 2013 ·

Foarte mulţi din viitorii medici aleg să plece în străinătate, unii chiar din timpul rezidenţiatului, pentru salarii mult mai mari. Sursa: Arhiva EVZ

Statul alocă pentru studiile de licenţi şi de rezidenţiat ale unui tânăr de la medicină în medie 30.000 de euro. Salariile foarte mici din ţara noastră îi fac pe mulţi să plece în străinătate, unii chiar din timpul rezidnţiatului. Dacă în România abia dacă ajunge la 200 de euro, în alte state din vest, un rezident poate primi până la 2.000 de euro lunar, a declarat prorectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) "Carol Davila", Ruxandra Ionescu.

Astăzi a avut loc concursul de rezidnţiat în universităţile de Medicină din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Timişoara şi Craiova Concursul de rezidenţiat la UMF Bucureşti s-a încheiat în jurul orei 14.00. Candidaţii au avut de răspuns la 200 de întrebări în patru ore. În acest an, cea mai mare concurenţă este la stomatologie, unde sunt cinci concurenţi pe un loc, în timp ce la medicină sunt doi candidaţi pe loc.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, la concursul de rezidenţiat s-au înscris 5.102 absolvenţi, care concurează pe 3.879 de locuri şi posturi. Dintre cei peste 5.100 de candidaţi, 3.857 au optat pentru locurile şi posturile scoase la concurs la medicină, 964 s-au înscris pentru locurile şi posturile de la medicină dentară, iar 281 susţin concursul pentru farmacie.

În Bucureşti, 1.942 de candidaţi s-au înscris, pe aproape 800 de locuri, la concursul de rezidenţiat organizat în centrul universitar din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) "Carol Davila".Centrul universitar din Bucureşti are alocate 690 de locuri la medicină, 93 la medicină dentară şi 15 la farmacie. Dintre cei peste 1.900 de candidaţi, 1.454 s-au înscris pentru medicinǎ, 377 la medicină dentarǎ, iar 111 la farmacie.

Cele mai multe locuri la centrul un

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 5 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 3 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 12 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 7 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 4 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 7 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 5 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 4 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

27°
mar.

24°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°