Unul dintre cei mai buni mijlocaşi din ultimii ani ai lui Dinamo, Cătălin Munteanu, ar putea veni din iarnă la Universitatea Cluj.
Universitatea Cluj joacă pe două fronturi în acest final de an. Mihai Teja încearcă să revitalizeze echipa „studenţilor", clasată pe poziţia a 17-a, cu doar o victorie în 13 meciuri, iar Florian Walter, finanţatorul clubului, a anunţat deja că se va implica activ în viaţa echipei şi, implicit, în transferurile din perioada de iarnă. Conform surselor ZIUA de CLUJ, mijlocaşul lui Dinamo, Cătălin Munteanu, e unul dintre fotbaliştii de top doriţi la Universitatea pentru a ataca, în primăvară, salvarea de la retrogradare.
După un început de sezon foarte slab, în care Universitatea a stricat cam tot ce s-a construit cu victoria de la Lausanne, din vară, lucrurile par a se pune în mişcare. Cu Mihai Teja la timonă, „studenţii" au reuşit prima victorie, 3-1 cu Viitorul Constanţa, şi se află pe locul 17, cu un meci mai puţin faţă de celelalte echipe din subsolul clasamentului. „Pe mine mă interesează să scot maximum cu jucătorii pe care-i am la dispoziţie, e foarte important să acumulăm puncte până la iarnă. E devreme să vorbesc acum despre transferuri şi despre posturi deficitare. Aceasta e o discuţie pe care o vom purta după ultimul meci din acest an", a spus Teja de fiecare dată când a fost chestionat despre posibilele ţinte din „mercato"-ul de iarnă. Nici proaspătul numit administrator special, Vlad Munteanu, nu a vrut să se exprime când a venit vorba de transferuri, preferând să spună că strategia va fi făcută doar după ultima etapă din acest an şi în funcţie de punctele pe care echipa le va avea la acel moment.
Totuşi, conform surselor noastre, pe lista Universităţii se află mai mulţi jucători importanţi din Liga I, iar unul dintre ei este Cătălin Munteanu, „căpitanul" obişnuit al lui Dinamo, aflat acum în recuperare după