După remiza „albă" obţinută de FC Bihor la Arad, tehnicianul orădenilor, Gheorghe Ghiţ (foto) s-a declarat mulţumit de punctul obţinut de echipa sa în faţa „Bătrânei doamne": Antrenorul speră în continuare la accederea în play-off şi pentru aceea şi-a fixat, ca un prim obiectiv, victoria etapa viitoare în faţa vâlcenilor. De partea cealaltă, Eugen Trică, antrenorul gazdelor, a regretat că n-a reuşit să câştige, apreciind jocul defensiv al orădenilor.
Gheorghe Ghiţ (antrenor, FC Bihor): „A fost un joc viu disputat, din care noi am obținut ce ne-am propus. Pentru asta am muncit mult pe tot parcursul meciului și țin să-i felicit pe băieți pentru acest lucru. Ne-am organizat vine din punct de vedere defensiv, fiindcă ne interesa să nu pierdem. UTA ne-a presat în unele momente ale jocului, dar ocazii nu au prea fost la poarta noastră. A fost mai mult un meci de uzură între două echipe apropiate valoric".
Tehnicianul orădenilor încă mai speră să-și ducă elevii în play-off. „Mai sunt multe puncte în joc până la finalul sezonului regulat. Nu am mai pierdut de trei meciuri, cred că suntem pe drumul cel bun. Vrem să batem CSM Râmnicu Vâlcea etapa viitoare, nu ne gândim la altceva".
Eugen Trică (antrenor, UT Arad): „Îmi felicit băieții pentru atitudine, au fost la înălțime din acest punct de vedere. Păcat că n-am reușit să câștigăm, dar asta și pentru că adversarul a știut ce a vrut și s-a apărat atent pe tot parcursul meciului. Nu am avut culoare, nu am avut spații. Avem numai 9 puncte și nu e bine deloc, de aceea sunt și supărat. Vrem să scoatem cât putem de mult din meciurile rămase de disputat până la pauza de iarnă, iar apoi sperăm să ne punem pe picioare din toate punctele de vedere".
17.11.2013, 22:30 După remiza „albă" obţinută de FC Bihor la Arad, tehnicianul orădenilor, Gheorghe Ghiţ (foto) s-a declarat mulţumit de punctul obţinut