Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banii dați medicilor rezidenți, luați de la bolnavii de cancer și diabet

Publicat in Ora de Timis, duminică 17 noiembrie 2013 ·

Guvernul USL a anunţat recent dublarea salariilor pentru medicii rezidenţi. Preţul pe care îl vor plăti însă pacienţii pentru această măsură este scump. Cadoul oferit de guvernanţi tinerilor medici vine în condiţiile în care bugetul Ministerului Sănătății pe 2014 e mai mic decât cel de anul acesta. Ceea ce înseamnă că respectiva creştere va fi făcută cu bani luaţi din alte zone cu probleme, cum ar fi bolnavii de cancer sau de diabet.

Specialiştii văd această majorare salarială pentru medicii rezidenţi de până la 4% ca pe un cadou de Crăciun din partea Guvernului. Unul cu două tăişuri însă.

“Medicii de fapt sunt mult mai puțini ca anul trecut dar cei care sunt, sunt proporțional mai mulți pentru cheltuieli curente. Medicii rezidenți se trezesc că Facultatea mai nou are 11 ani. Adică sunt bursieri până la adânci bătrâneți. Și pe lângă salariul ignobil de 150 de Euro vor mai primi 150 de Euro. Ceilalți sărmani ai halatului alb să-și pună pofta în cui, salariile la bugetari sunt înghețate prin zapis, trebuia și Rudolf să taie de undeva, să-i iasă adunările și scăderile!”, a declarat medicul psihiatru Gabriel Diaconu.

Aşa că, cel mai probabil, scriu jurnaliştii de la Evenimentul Zilei, Guvernul va tăia din banii alocaţi pentru tratarea bolnavilor de cancer şi de diabet – un segment şi aşa plin de găuri.

“Ultimele estimări anunță zglobiu că suntem în creștere, macroeconomic stabili, salvați de agricultură. Ca înainte de criză. Căci înainte de crah-ul din 2008, guvernanții de atunci anunțau că economia românească duduie. Și-a duduit până a făcut poc și încă mai fâsâie. Un cincinal mai târziu progresele rămân tot mărețe”, a afirmat Diaconu.

Potrivit noului buget adoptat săptămâna aceasta, Ministerul Sănătăţii va primi anul viitor aproape 8 miliarde de lei, cu 20% mai puţin faţă de 2013. Aşa că nu mai miră pe nimeni, spun indignaţi specialiştii,

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 7 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 7 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 5 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 13 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 12 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Foto Cum arată Elena Udrea după 3 ani de detenție

Adevarul acum 12 ore
Îmbrăcată într-un deux pieces alb, format din vestă și pantaloni, Elena Udrea a ieșit în jurul orei 16.00 pe poarta Penitenciarului Târgșor, lăsând impresia că este mai puternică după cei 3 ani și 4 luni de detenție.

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

10°
vin.

10°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°